Războiul din PNŢCD este mai ascuţit ca oricând

Războiul din PNŢCD este mai ascuţit ca oricând
Recentul congres, anunţat drept unul al “reunificării”, a generat doar un nou proces între cele două tabere ţărăniste: Radu Sârbu a atacat în instanţă legalitatea forului care l-a ales preşedinte pe Aurelian Pavelescu.


În opinia celui din urmă, fost adjunct al lui Marian Miluţ, congresul “a tranşat definitiv” problema conducerii PNŢCD şi a pus capăt conflictului dintre cele două tabere.

El spune că legitimitatea congresului a fost dată de participarea “multor delegaţii şi persoane care au participat şi la aşa-zisul congres al lui Radu Sârbu din 2008, care acum este la Parchet”. Totuşi, el a recunoscut că susţinătorii cei mai marcanţi ai lui Sârbu, printre care Ion Diaconescu, surorile Coposu sau Gheorghe Ciuhandu, nu au participat la congresul său. El afirmă că nu mai contează care va fi verdictul justiţiei privind validitatea congresului care l-a ales pe Radu Sârbu preşedinte al PNŢCD.

“Un congres valid în 24 august 2008 face toate congresele lui Miluţ şi Pavelescu nestatutare, pentru că n-au fost convocate de conducerea aleasă la acel congres. Pavelescu ştie adevărul, că e jurist, dar minte. Blochează procesele pe orice cale, pentru că ştie că va pierde, altfel le-ar grăbi”, a reacţionat dur Radu Sârbu.

El a contestat în instanţă atât convocarea, cât şi desfăşurarea congresului lui Pavelescu. “Are al patrulea partid la activ, un record. Încearcă să tranzacţioneze PNŢCD pentru a obţine o funcţie undeva, dar nu are partidul în spate, pentru că grosul partidului este cu mine”, a conchis Sârbu.

Comenteaza