Referendumul pentru revizuirea Constituţiei în septembrie, Antonescu preşedintele Comisiei - surse

Referendumul pentru revizuirea Constituţiei în septembrie, Antonescu preşedintele Comisiei - surse
USL susţine varianta organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei în luna septembrie, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, să devină preşedintele Comisiei parlamentare care va întocmi proiectul noii legi fundamentale, au declarat marţi pentru MEDIAFAX surse din cadrul Uniunii.

Liderii USL au convenit să susţină varianta în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc în luna septembrie, iar până la sfârşitul anului ar urma să fie validaţi în funcţii noii preşedinţi de consilii regionale, au declarat sursele citate.

De asemenea, liderul PNL Crin Antonescu ar urma să ocupe poziţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire, iar în paralel să fie iniţiat un for constituţional din care să facă parte organizaţii nonguvernamentale, asociaţii şi reprezentanţi ai mediului academic.

Potrivit surselor citate, poziţia lui Antonescu în fruntea comisiei de revizuire ar presupune o "autoritate politică şi instituţională", dar şi o modalitate de a-şi consolida poziţia de candidat la alegerile prezidenţiale.

 

Comenteaza