S-A RUPT LANŢUL DE IUBIRE Buzoianu, atac voalat la PSD

S-A RUPT LANŢUL DE IUBIRE Buzoianu, atac voalat la PSD
Candidatul independent a declarat că scorul pe care l-a obţinut este meritul său, şi nu al partidelor care l-au susţinut, PSD, ALDE, UNPR şi PRM.

"Mi-e greu să apreciez acum rezultatele pentru că trebuie să le analizez la rece. Dar semnalele par a fi destul de clare, ideea de independenţă pare că nu a prins atât de bine. Îl felicit pe câştigător şi îi doresc să aibă grijă de Cluj", a declarat Octavian Buzoianu.

"Eu sunt mulţumit de ceea ce am făcut, împreună cu echipa mea, de proiectul pe care l-am transmis, de campania pozitivă pe care am făcut-o. Sunt nemulţumit de campania de intoxicare şi manipulare care a fost lansată la adresa mea. Asta nu mi-a dat timp să îmi prezint proiectul cu adevărat, ocupând mintea oamenilor cu lucruri care nu-şi aveau locul în această campanie", a explicat Octavian Buzoianu.

Candidatul independent a transmis câteva săgeţi către PSD: "Relaţia şi modul de susţinere a partidelor care au declarat că mă susţin nu reuşesc să o cuantific. După părerea mea, scorul pe care l-a luat este de fapt scorul proiectului meu şi al poziţiei mele de independent în oferta către clujeni. Cred că clujenii nu au fost pregătiţi pentru astfel de ofertă şi, probabil, timpul relativ scurt, de circa o lună, nu mi-a permis să mă apropii suficient de concetăţenii noştri, de votanţii clujului", a declarat Octavian Buzoianu.

 

Comenteaza