Săptămână plină pentru Rareș Bogdan în Parlamentul European
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 07 Iul 2025, 17:13
- Politica
- Ascultă știrea

Cel mai important eveniment din această săptămână este moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene condusă de Ursula von der Leyen. Este primul demers de acest tip din ultimii ani.
Printre alte evenimente importante se numără summitul UE - China, votul privind acceptarea Bulgariei în zona Euro sau dezbaterile privind viitorul politicii agricole comune.
„De pe agenda plenului Parlamentului European din această săptămână:
• Dezbatere și vot la moțiunea de cenzură depusă de extrema dreaptă împotriva Comisiei Europene
• Summitul crucial UE - China - ne precizăm poziția, așteptările pentru evenimentul care va avea loc pe 24-25 iulie, la Beijing. Din perspectiva faptului că pe 9 iulie expiră suspendarea tarifelor vamale anunțate de Casa Albă pe 2 aprilie (între 10 și 50%), întâlnirea dintre șefii UE și chinezi este așteptată de toate piețele;
• protecția consumatorilor în privința produselor periculoase din China
• viitorul Politicii Agricole Comune
• Președinția daneză își va prezenta prioritățile;
• dezbatere pe tema relațiilor comerciale UE-SUA
• votăm poziția privind acceptarea Bulgariei în zona euro;
• dezbaterea noului obiectiv climatic anunțat de Comisie pentru 2040 - reducere emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% față de 1990
• Ne precizăm așteptările asupra CFM (Bugetului pe termen lung pentru perioada de după 2027, Cadrul Financiar Multianual). În mai am adoptat o rezoluție care a cerut un buget mai ambițios și a precizat faptul că plafonul de 1% din venitul național brut al UE-27 este insuficient (CFM pune un plafon de 1%, limita fondurilor pe care UE le poate cheltui anual în diferite domenii;
• Măsuri pentru a reduce speculațiile de pe piața gazelor și prețurile - modificări privind stocarea gazelor (actualul termen de 1 noiembrie pentru umplerea de 90% a depozitelor năștea speculații), prin urmare regulile vor fi mai flexibile
• raportul privind stadiul pregătirilor aderării Macedoniei de Nord; ***repartizarea surplusului bugetar din 2024;
• situația prizonierilor și a cetățenilor răpiți din Ucraina;
• viitorul biotehnologiei;
• Regulamentul privind defrișările (lista țărilor cu risc scăzut sau ridicat)”, a transmis Rareș Bogdan.