Scandal între oamenii lui Tăriceanu de la Cluj

Scandal între oamenii lui Tăriceanu de la Cluj
Lupta pentru obţinerea titlului oficial de "adversar al lui Emil Boc" crează tensiuni în partidul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Ce doi deputaţi clujeni ai ALDE, Steluţa Cătăniciu şi Mircea Irimie, sunt "la cuţite", după ce ultimul a declarat public că Steluţa Cătăniciu nu poate candida împotriva lui Emil Boc la primărie pentru că a fost găsită incompatibilă.

Scandalul a început de la afirmaţiile deputatului Mircea Irimie, care a declarat despre colega lui de partid şi de Parlament că nu poate candida la postul de primar al Clujului după ce Justiţia a confirmat prin hotărâre definitivă decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care a constatat o situaţie de conflict de interese în care s-a aflat Steluţa Cătăniciu în mandatul de consilier local la Cluj-Napoca.

„Din păcate, doamna Cătăniciu şi-a pierdut şansa de a candida. A fost o greşeală făcută fără intenţie, dar legea nu face distincţie", este declaraţia lui Mircea Irimie care a aprins scânteia scandalului din interiorul ALDE.

Irimie a precizat că partidul va face trei sau patru propuneri de candidaţi pentru primărie, iar ultimul cuvânt îl va avea conducerea centrală a ALDE. Problema este că, dacă la nivel local cei doi adversari, Cătăniciu şi Irimie, se află pe poziţii de egalitate, ambii ocupând poziţia de co-preşedinte al organizaţiei judeţene, la Bucureşti balanţa înclină în favoarea lui Cătăniciu, care este prim-vicepreşedinte ALDE, în timp ce Irimie este cu o treaptă mai jos, "doar" vicepreşedinte.

Reacţia Steluţei Cătăniciu, care s-a trezit exclusă din cursa pentru Primăria Cluj, a fost una foarte dură. Ea îl numeşte pe Mircea Irimie "karatist care are dificultăţi în interpretarea legilor" şi îl acuză de blat cu primarul PNL al municipiului Turda, Tudor Ştefănie:

"Există oameni politici fără experienţă care intră în jocul presei şi se trezesc ca <<surda în horă>>. Mircea Irimie ar trebui să-şi vadă de şansa lui la primăria Turda, să se lupte cu Ştefănie, nu să-l laude cât de bun este, dacă nu vrea să devină al doilea Gurzău.

Nu mi-am exprimat niciodată nici în interiorul partidului, nici în afara lui, intenţia de a candida la primăria municipiului Cluj-Napoca. Domnul deputat Irimie este karatist şi s-ar putea să aibă dificultăţi în interpretarea legilor. Să lase juriştii să o facă. Strategia ALDE pentru primăria municipiului Cluj-Napoca s-a discutat la Bucureşti, încă nu s-a finalizat, însă domnul Irimie nu a participat la aceste discuţii".

Potrivit unor surse din interiorul ALDE, reacţia extrem de dură a Steluţei Cătăniciu nu ca miză candidatura la Primăria Cluj-Napoca, ci viitorul mandat de parlamentar pe care aceasta spera să îl obţină la toamnă şi care se află în pericol, în condiţiile în care ALDE va respecta criteriile de integritate.

„Candidaţii noştri nu trebuie să fie parte în afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau cu instituţii din subordinea acesteia. De asemenea, ei trebuie să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin hotărâri definitive, în declaraţia de avere sau de interese. Ei nu trebuie să se afle sub efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive de incompatibilitate sau de conflict de interese şi nu trebuie să înregistreze, în calitate de persoane fizice, datorii mai vechi de un an la bugetul local", a explicat Irimie.

Steluţa Cătăniciu se regăseşte în categoria politicienilor cu hotărâri judecătoreşti definitive de conflict de interese. Potrivit ANI, Cătăniciu a participat, în data de 7 aprilie 2009, în calitate de consilier local, la procesul de deliberare şi adoptare a unei hotărâri privind prelungirea contractului de asociere pentru un spaţiu cu altă destinaţie în favoarea societăţii Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica.

"Ulterior adoptării acestei hotărâri, la data de 05.05.2009, Cătăniciu Steluţa Gustica a încheiat cu societatea Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societății în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca", arată documentele oficiale ale ANI.

Cei doi protagonişti ai scandalului din organizaţia clujeană a ALDE ar putea, oricum, să nu mai fie lăsaţi să candideze la alegerile parlamentare din această toamnă. Ambii încalcă criteriile de integritate promovate de Coaliţia pentru un Parlament Curat. Atât Mircea Irimie, cât şi Steluţa Cătăniciu au "bifat" trei partide în cariera lor politică, încadrându-se astfel la categoria "TRASEIŞTI".

Steluţa Cătăniciu şi-a început activitatea politică în PD-ul lui Traian Băsescu şi Emil Boc, partid pe listele căruia a şi intrat în Consiliul Judeţean în 2005. După un conflict cu liderul organizaţiei judeţene, Daniel Buda, Cătăniciu a sărit în barca liberalilor. Pe listele PNL a devenit consilier local, poziţie pe care a ocupat-o în perioada 2008-2012.

În urma fuziunii PNL-PDL din 2014, Cătăniciu a refuzat să devină din nou colegă cu Daniel Buda şi a preferat să îşi treacă în CV a treia formaţiune, Partidul Liberal Reformator al lui Călin Popescu Tăriceanu, devenit între timp ALDE, după fuziunea cu PC.

În ceea ce îl priveşte pe Mircea Irimie, CV-ul său politic include tot trei partide. Perioada 1998-2007 şi-a petrecut-o în PSD, partid în care a urcat până la nivelul de vicepreşedinte PSD Turda şi secretar executiv al organizaţiei judeţene a social-democraţilor. Anul 2008 îl prinde în PDL, unde a devenit viceprimar şi mâna dreaptă a primarului Tudor Ştefănie.

În 2012, tot pe listele PDL, Irimie reuşeşte să ajungă în Parlament, însă nu pierde timpul şi devine cel de-al doilea migrator al actualei legislaturi (după colegul său, deputatul de Cluj Ioan Moldovan, care trecuse de la PPDD la PC). Irimie nu a aşteptat nici măcar debutul oficial al primei sesiuni parlamentare, care începea în 1 februarie, trecând la PC în ianuarie 2013!

Comenteaza