Video Secretarul de stat Ovidiu Cîmpean:„Echipa PNL e singura din toată oferta electorală de la Cluj care poate susține în continuare marile proiecte de investiții”

Secretarul de stat Ovidiu Cîmpean:„Echipa PNL e singura din toată oferta electorală de la Cluj care poate susține în continuare marile proiecte de investiții”
| Foto: captură ZIUA LIVE

Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre marile proiecte de investiții de la Cluj și, în opinia sa, doar echipa liberală le poate continua.

PNL Cluj a validat lista candidaților la Parlament, iar Ovidiu Cîmpean se află pe locul al doilea la Camera Deputaților.

Liberalul a subliniat, la ZIUA LIVE, că datorită echipei PNL de la Cluj, municipiul Cluj-Napoca și județul sunt pe primul loc la absorbția fondurilor europene.

„Nu a fost o surpriză să fiu al doilea pe listă, este o confirmare firescă a muncii pe care am făcut-o atât la nivel politic dar mai ales la nivel administrativ. M-am ocupat 16 ani la Primăria Cluj-Napoca de domeniul absobției fondurilor europene, proiecte importante fiind finalizate și atât municipiul, cât și județul sunt pe primul loc la absorbția fondurilor europene, la nivel național. De asemenea, acum doi ani am fost numit secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde am acumulat experiență și m-am luptat pentru proiectele Clujului.

Colegii au apreciat activitatea de mai bine de 20 de ani în cadrul PNL, am fost și președinte la Organizația de Tineret a partidului. Cred că echipa PNL e singura din toată oferta electorală de la Cluj care poate susține în continuare marile proiecte de investiții ale județului și ale municipiului Cluj-Napoca.

Sunt proiecte foarte importante, în valoare de peste 7- 8 miliarde de euro, dacă luăm în calcul și proiectele județului, investiții în sănătate, Spitalul de Urgență pentru Copii, Spitalul Regional, Centrul de Transplant, sau investiții în educație, unde avem contracte în derulare de peste 206 milioane euro în infrastructura educațională modernă sau marile proiecte de transport la nivelul zonei metropolitane, mă refer aici la metrou, tren metropolitan, centura metropolitană. Acestea vor pregăti orașul pentru următorii 30-40 sau 50 de ani de dezvoltare”, a declarat Ovidiu Cîmpean.

Comenteaza