Foto Ședință importantă la Cluj. Au participat primari din județ, parlamentari și prefectul

Ședință importantă la Cluj. Au participat primari din județ, parlamentari și prefectul
| Foto: Facebook.com/PrefecturaCluj
Ședință importantă la Cluj. Au participat primari din județ, parlamentari și prefectul
Ședință importantă la Cluj. Au participat primari din județ, parlamentari și prefectul
Ședință importantă la Cluj. Au participat primari din județ, parlamentari și prefectul

Ședința Asociației Comunelor Cluj, întâlnire de lucru care a reunit primarii comunelor din județ, parlamentarii clujeni, precum și pe prefectul Maria Forna și cei doi subprefecți, Maria Buzaș-Fekete și Florentin Burz, a avut loc marți.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Cluj, în cadrul ședinței au fost analizate principalele provocări cu care se confruntă administrația publică locală precum și proiectul reformei administrative inițiat de Guvernul României, subiect de maxim interes pentru autoritățile locale, în contextul necesității eficientizării actului administrativ, al creșterii capacității instituționale și adaptării administrației la nevoile reale ale comunităților.

Au fost abordate aspecte legate de reorganizarea administrativ-teritorială, descentralizare, simplificarea procedurilor și consolidarea autonomiei locale.

În intervenția sa, prefectul Maria Forna a subliniat importanța unei reforme administrative coerente și bine fundamentate, realizate prin consultarea autorităților locale, astfel încât măsurile propuse să fie aplicabile și să răspundă realităților din teren.  De asemenea, Forna a subliniat rolul Instituției Prefectului în asigurarea respectării legalității, dar și în facilitarea dialogului dintre administrația centrală și cea locală.

Totodată, parlamentarii clujeni au preluat propunerile legislative transmise de primari, care să sprijine dezvoltarea durabilă a comunelor din județul Cluj.

Colaborarea strânsă între toate nivelurile administrației publice reprezintă o necesitate în vederea implementării cu succes a reformei administrative și a îmbunătățirii serviciilor oferite clujenilor”, a transmis Prefectura Cluj.

Comenteaza