Senat: Termenul în care se pot constata contravenţiile în construcţii creşte de la 2 la 5 ani

Senatorii au adoptat o iniţiativă legislativă semnată de parlamentarii PSD Darius Vâlcov, Daniel Bărbulescu şi Constantin Moţ prin care este majorat termenul pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor în domeniul construcţiilor.
Plenul a adoptat forma amendată a iniţiativei, cu 65 de voturi "pentru", 24 de voturi "împotrivă" şi 13 abţineri, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaţilor.
În forma iniţiatorilor se preciza că dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile se prescrie în termen de doi ani "de la data luării la cunoştinţă asupra săvârşirii faptei".
În forma amendată şi adoptată în plenul Senatului se revine la forma actuală a legii, în sensul că termenul se calculează nu de la data luării la cunoştinţă, ci de la data săvârşirii faptei. În schimb, aceste termen este majorat de la 2 la 5 ani.
"Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 (din legea 51/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de contrucţii - n.r. ) se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârşirii faptei", prevede noua formă a actului normativ.