Senatorii clujeni vor vota Legea ANI

Senatorii clujeni vor vota Legea ANI
Noua variantă a Legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) mai are un singur hop după ce a trecut de Camera Deputaţilor şi de comisia de specialitate a Senatului: votul plenului camerei superioare. Chiar dacă au obiecţii, senatorii clujeni înclină spre susţinerea noii legi.
Democrat-liberalul Şerban Rădulescu (foto) va respecta decizia grupului său parlamentar. “Problemele legate de constituţionalitatea unei legi nu sunt specialitatea mea, aşa că nu mă pot pronunţa. Cu siguranţă, vom discuta în grupul parlamentar şi voi vota cum se va decide acolo. Altfel, personal, n-am nici o reţinere în a-mi face publică declaraţia de avere”, a afirmat Rădulescu. Colegul său de partid, Mihail Hărdău, nu a putut fi contactat. Senatorul PNL Marius Nicoară îşi condiţionează votul de modul în care noul text al legii respectă rigorile Constituţiei. “Va trebui s-o văd. N-am primit încă în mână noua formă a legii. Vreau să mai văd şi raportul comisiei şi, dacă legea e constituţională, în mod cert o voi vota”, a declarat Nicoară.

Social-democratul Alexandru Cordoş spune că se va supune deciziei partidului, dar contestă anatema pe care Legea ANI o aruncă asupra demnitarilor. “Biroul Permanent Naţional va lua luni o decizie şi cu siguranţă că nu vom vota împotrivă. Probabil, se va decide să procedăm ca la Camera Deputaţilor, unde nu s-a participat la vot tocmai pentru ca majoritatea să-şi asume această lege”, a declarat Cordoş. “Sunt de acord cu tot ce înseamnă transparenţă. Pe de o parte, acum au revenit cu aceeaşi lege, cu aceleaşi elemente respinse de Curtea Constituţională. Apoi, este un principiu incorect, care afectează toate instituţiile statului. Eu nu pot fi de acord că toţi demnitarii sunt hoţi şi nesimţiţi, nu mă regăsesc într-o asemenea catalogare. Nu sunt de acord cu o lege construită pentru a pune la punct întreaga clasă politică”, a precizat Cordoş.


Comenteaza