Sfaturile lui Băsescu nu mai au trecere la Boc. Primarul, înscris oficial în cursă sub sigla PNL

Sfaturile lui Băsescu nu mai au trecere la Boc. Primarul, înscris oficial în cursă sub sigla PNL
Primarul în exerciţiu, Emil Boc, şi-a depus luni candidatura la Biroul Electoral Municipal, în tentativa sa de a obţine al patrulea mandat de şef al administraţiei clujene

De data aceasta, Boc va fi candidat cu acte în regulă din partea PNL. Acesta i-a răspuns luni şi fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, care i-a cerut recent să nu mai candideze şi să predea ştafeta unui candidat mai bun. „Prieteniile rămân, sfaturile, nu", s-a rezumat să spună Boc despre sugestia fostului său colaborator.

PNL Cluj a depus luni şi lista de candidaţi pentru consiliul local municipal. Interesant este faptul că primii doi candidaţi pe această listă sunt Emil Boc şi Alin Tişe, ultimul fiind şi candidatul partidului la preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj.

Liberalii au folosit probabil această portiţă oferită de lege pentru a-şi maximiza şansele şi pentru a scoate un rezultat cât mai bun cu doi oameni foarte cunoscuţi pe primele locuri. Pe locul trei este fostul prefect Florin Stamatian, iar apoi cei doi copreşedinţi ai organizaţiei municipale, Radu Moisin şi Dan Tarcea. Pe locurile considerate eligibile se regăseşte şi actualul viceprimar Gheorghe Şurubaru.

Prezent la eveniment, co-preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia prietenului său Octavian Buzoianu de a accepta sprijinul PSD pentru candidatura sa la funcţia de primar. "S-au făcut diferite speculaţii, Octavian Buzoianu este prieten vechi cu mine, mă cunosc foarte bine cu el. Sunt cu atât mai surprins şi mai dezamăgit că a ales să reprezinte PSD. L-am chemat în PNL de foarte mulţi ani. A spus că nu-l interesează viaţa politică şi, din păcate, n-a venit în PNL. Îmi pare rău că s-a alăturat PSD", a afirmat Nicoară.

La fel ca în cazul consliului judeţean, şi în cazul consiliului local, liberalii îşi doresc minim jumătate plus unul dintre mandate, adică cel puţin 14 consilieri locali. În aceste condiţii, luând în calcul faptul că ocupanţii primelor două poziţii pe listă, Emil Boc şi Alin Tişe, vor renunţa la mandate din motive uşor de intuit, putem aprecia că, din punctul de vedere al liberalilor, locurile eligibile se întind până la poziţia 16 pe listă. Aşadar, eliminându-i pe cei doi menţionaţi mai sus, între cei 14 eligibili apar doar două femei, adică 14,3%, mai puţin de jumătate din cota de gen asumată public de PNL. Pe întreaga listă, din 34 de candidaţi, doar cinci sunt femei, adică 14,7%.

Emil Boc a devenit cel de-al treilea candidat oficial în cursa pentru fotoliul de primar al Clujului după independentul Octavian Buzoianu şi după reprezentantul PPU, Bruno Roschnafsky, care şi-a depus dosarul de candidatură, alături de o listă de 13 candidaţi PPU pentru consiliul local, la Biroul Electoral Municipal, cu doar jumătate de oră înaintea lui Boc.

Lista candidaţilor PNL pentru Consiliul Local Cluj-Napoca

1. Emil Boc
2. Alin Păunel Tişe
3. Vasile Florin Stamatian
4. Dan Ştefan Tarcea
5. Radu Marin Moisin
6. Ovidiu Valeriu Florian
7. Gheorghe Şurubaru
8. Florin Valentin Gliga
9. Giacomo Dreoni
10. Constantin Ioan Tomoş
11. Ioan Pop
12. Ioan Sabin Sărmaş
13. Radu Mihai Constantea
14. Gabriela Iuliana Moldovan
15. Radu Florin Raţiu
16. Loredana Pop
17. Rareş Petru Ferdean
18. Mohammad Bachar Molhem
19. Mihaela Rodica Suciu
20. Marius Sorel Jurja
21. Călin Marcel Găbudean
22. Ovidiu Vasile Vişan
23. Adrian Roman
24. Radu Dan Harlişca
25. Ovidiu Vaida
26. Ionel Brie
27. Andrei Irimie
28. Horaţiu Marius Bodea
29. Liana Doina Honcan
30. Bogdan Găvruş
31. Maria Irinia Sălcudean
32. Virgil Călin Cecălăşan
33. Victor Eugen Salcă
34. Vasile Ioan Ţibre

 

Comenteaza