Sorin Grideanu despre șeful ISCTR Cluj, Bogdan Durlea ridicat de DNA: “Nu l-am văzut niciodată. A fost numit de pe zona liberală”

Sorin Grideanu despre șeful ISCTR Cluj, Bogdan Durlea ridicat de DNA: “Nu l-am văzut niciodată. A fost numit de pe zona liberală”
Sorin Grindeanu | Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat că nu-l cunoaşte pe Bogdan Durlea, şeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, care a fost ridicat de DNA sub acuzaţia de luare de mită.

Ministrul Sorin Grindeanu a spus că nu-l cunoaște pe Bogdan Durlea.

“Nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată. După nume, nu-mi spune nimic. A fost numit înainte de ajunge eu ministru, de pe zonă liberală, dar nu contează. Să fi fost USR-ist, PSD-ist, liberal, nu asta e important. Important e că acest om pare că a încălcat legea şi pentru asta va plăti. Punct. Aplaud aceste acţiuni de acest tip”, a spus Sorin Grindeanu într-un interviu acordat News.ro.

De asemenea, Sorin Grindeanu a fost întrebat de ce l-a menţinut în funcţie pe Bogdan Durlea.

„Am înţeles. Eu nu sunt pe post de miliţian în această instituţie. Dacă a făcut lucruri care sunt în afara legii, să vină să plătească. Oricine face asemenea lucruri să meargă şi să răspundă în faţa legii. Nu răspund eu şi nu răspunde nimeni pentru ce face altcineva. Repet, nu pot să fiu decât bucuros şi să aplaud acţiuni de acest tip dacă ele se vor dovedi a fi corecte şi nu am motive să cred că nu sunt corecte”, a răspuns ministrul PSD.

Tot despre ridicarea de către DNA a lui Bogdan Durlea a comentat și președintele partidului USR, Cătălin Drulă.

“Mafia păstorită de Sorin Grindeanu la Transporturi a primit o lovitură azi. Șeful regional al ISCTR, instituția care controlează greutatea camioanelor, a fost ridicat de DNA. Bogdan Durlea fusese pus de Bode șef la ISCTR. Eu l-am dat afară. După ce nu am mai fost ministru, a fost repus șef la regionala Cluj de PSD-PNL. În vara lui 2021, adusesem un om cinstit la șefia ISCTR, pe Daniel Bejușcă, care a început controalele pe bune spre furia tuturor mafioților protejați politic, care distrug drumurile în România.

Rezultatul, previzibil: a fost schimbat din funcție după ce nu am mai fost la minister, iar apoi hărțuit abject, fix de cel ridicat astăzi de DNA. PSD + PNL = Mafia”, a comentat Cătălin Drulă.

Procurorii DNA Cluj au efectuat, miercuri, mai multe percheziţii într-un dosar care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecţia asigurată unor firme de transport.

Șeful ISCTR Cluj, Bogdan Durlea, este vizat în anchetă. Acesta ar fi oferit informaţii despre controale ce ar fi urmat să fie făcute la anumite firme de transport. Bogdan Durlea ar fi luat mită pentru a nu aplica sancţiuni, spun surse judiciare. 
  

Comenteaza