Structură care să investigheze magistraţii. Toader: O a treia direcţie pe lângă DNA şi DIICOT
Propunerea face parte din proiectul de modificare a legilor justiţiei, prezentat, miercuri, de Tudorel Toader.
„Propunem înfiinţarea unei direcţii specializate în cadrul Ministerului Public, o a treia direcţie pe lângă DNA şi DIICOT, o direcţie care să aibă compteneţa exclusivă de efectuare a urmăririi penale pentru faptele reclamate a fi fost comise de către magistraţi", a spus Toader.
Ministrul Justiţiei a explicat faptul că prin această direcţie se va proteja autonomia judecătorilor.
„În felul acesta, avem în vedere implemnatrea unei protecţii şi autonomii, a unor garanţii faţă de magistraţii că ar fi comis infracţiuni. Aţi văzut şi am văzut faptul că uneori se reclamă în spaţiul public de către judecători, ca urmare a unei soluţii, sunt anchetaţi de către autorii rechizitoriilor ale căror soluţii au fost infirmate. Personal, eu am această convingere pentru că nu avem soluţii care să o confirme, dar ca o garanţie pentru independenţa judecătorilor vom avea un corp specializat, format din 20 de procurori care să ancheteze reclamatele presupus a fi săvârşite de către magistraţi",a explicat Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei a prezintat, miercuri, modificările propuse pentru legile justiţiei.
Este vorba despre Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
„Proiectul de lege va merge la Guvern, Guvernul exprim speranţa că îl va adopta, după care îl trimitem imediat în Parlament pentru a intra în procedură legislativă normală. Adică nu este şi nu poate fi vorba despre adoptarea prin OUG", a mai spus Toader, în cadrul conferinţei de presă.