Sute de mii de clujeni la urne. Cei mai harnici, "seniorii"
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Noi 2019, 20:00
- Politica
- Ascultă știrea
Clujenii au ieșit în număr mare la vot în turul doi al prezidențialelor, numărul celor care au fost la urne ajungând aproape 350.000 la ora 19.
La două ore până la închiderea urnelor, numărul alegătorilor care s-au prezentat la vot în Cluj a ajuns la 348.400. Dintre aceștia, 180.466 de alegători sunt femei, iar 167.934 bărbați.
În ceea ce privește vârsta, categoria cea mai prezentă la vot, la nivelul județului, până la ora menționată, este cea cuprinsă între 45 și 64 de ani – 114.136 de votanți, dintre care 59.172 femei și 54.964 bărbați. Cea mai puțin “ieșită” la vot categorie este cea a tinerilor între 18 și 24 de ani (40.599 de votanți).
Din cele 348.400 de voturi, 178.423 au fost acordate la Cluj-Napoca, unde tot categoria de vârstă 45-64 de ani a fost cea mai prezentă, cu 51,654 de votanți.