Tăriceanu: "Am votat retragerea sprijinului politic pentru guvernul Grindeanu"

Tăriceanu:
Miniştrii ALDE sunt cu demisiile scrise, iar partidul va retrage sprijinul politic pentru cabinetul condus de Sorin Grindeanu, a anunţat oficial Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa partidului.

”Noi am votat astăzi retragerea sprijinului politic pentru guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu. De asemenea, colegii care sunt membri în executiv m-au înştiinţat că sunt cu demisiile, scrise deja, la purtător, dar mi le-au înaintat mie în a-mi arăta că sunt solidari cu această decizie a Biroului Politic Central de retragere a sprijinului politic şi, ca atare, nu ştiu ce se va întâmpla la PSD, nu vreau să anticipez, chiar dacă aş putea.

O să aşteptăm şi decizia lor şi, mai departe, trebuie să vedem care este soluţia pentru ieşirea din criza politică care se conturează, în condiţiile în care premierul Grindeanu va trebui să îţi spună poziţia”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu a fost chestionat cu privire la garanţiile pe care le are că preşedintele va desemna un premier tot din partea PSD, acesta replicând că nu s-a modificat configuraţia Parlamentului rezultată în urma alegerilor generale din decembrie 2016.

”Nu suntem încă în situaţia să discutăm ce va face preşedintele Iohannis, nici nu vreau să îi dau sfaturi. Eu vreau însă să remarc un singur lucru, că rezultatul votului din decembrie 2016 a dat o configuraţie în Parlament care nu s-a schimbat”, a mai spus Tăriceanu.

ALDE a votat, în cadrul şedinţei Biroului Politic, retragerea sprijinului pentru premierul Sorin Grindeanu, au declarat, pentru Mediafax, surse politice. De asemenea, miniştrii care fac parte din formaţiunea condusă de Tăriceanu erau pregătiţi să îşi dea demisia, dacă li se va cere acest lucru. 

Comenteaza