Tăriceanu: România e permanent măcinată de conflicte şi acest lucru se datorează preşedintelui

El a salutat demersul lui Ponta de a decide să mergă la Bruxelles pentru a reprezenta "cu competenţă şi cu demnitate" România şi a calificat drept firesc demersul pe care Parlamentul l-a întreprins de a discuta agenda Consiliului European şi a decide care să fie instituţia care să reprezinte România la Consiliul European.
Potrivit afirmaţiilor sale, aceasta se înscrie într-un demers uzual la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană. Reprezentarea României la Bruxelles de către Guvern nu reprezintă, în opinia sa, o cedare de atribuţii şi prerogative.
"Nu e prima dată, în ultimii ani, când CCR legiferează de aşa manieră încât vedem România îndepărtându-se din ce în ce mai mult de la ceea ce reprezintă litera şi spiritul Constituţiei. Vedem din ce în ce mai mult România transformându-se într-o republică de tip prezidenţial. Vedem Curtea Constituţională legiferând condusă de la Cotroceni în favoarea extinderii atribuţiilor preşedintelui", a opinat el.
Deputatul a spus că îşi doreşte ca România să revină la un regim constituţional de democraţie parlamentară, în care puterea executivă e reprezentată de guvern, într-un spirit al controlului şi echilibrului reciproc al puterilor în stat.
"Preşedinţia este lăsată liberă, să zburde, să interpreteze Constituţia aşa cum a făcut-o în ultimii ani, să vină cu concepte care nu se regăsesc nicăieri în lume, în democraţiile parlamentare de preşedinte jucător (...)", a arătat Călin Popescu Tăriceanu.
Liberalul a subliniat că acest conflict între preşedinţie şi guvern domină viaţa politică românească.
"România este permanent măcinată de aceste conflicte, este divizată şi acest lucru se datorează preşedintelui României", a fost de părere Tăriceanu.
Pe de altă parte, parlamentarul a spus că afirmaţiile făcute de Blaga la tribuna Parlamentului referitor la premierul Victor Ponta nu au nici un fundament, deoarece acesta din urmă a declarat că va respecta deciziile Curţii.