Taxele lui Trump | Ministrul Finanţelor anunţă măsuri pentru protejarea industriei auto din România

Taxele lui Trump | Ministrul Finanţelor anunţă măsuri pentru protejarea industriei auto din România
| Foto: Facebook Tanczos Barna

Guvernanții caută soluții pentru protejarea economiei în fața taxelor impuse de SUA. Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi ai Confederaţiei Patronale Concordia pentru consultări.

Ministrul a precizează că a demarat, luni, procesul de consultări cu reprezentanţii Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi Confederaţia Patronală Concordia.

„Firmele româneşti sunt furnizori de componente pentru industria auto din întreaga Uniune Europeană, participând în mod indirect la exporturile de autoturisme din UE către SUA. Astfel, trebuie să urmărim cu atenţie evoluţia pieţei şi perspectivele în noua situaţie. Împreună cu reprezentanţii industriei, am stabilit să facem o analiză integrată a impactului taxelor vamale în acest sector, pentru a putea pregăti cele mai eficiente scheme de ajutor de stat. Prioritatea noastră este să protejăm atât competitivitatea firmelor româneşti cât şi locurile de muncă din domeniul industriei auto”, încheie Tanczos Barna.

Reamintim că președintele american Donald Trump a anunțat 'tarife reciproce' la nivel mondial cu scopul de a face 'să renască' industria americană și a pune capăt 'jefuirii' Statelor Unite.

Sunt impuse tarife de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveția, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie, 10% pentru Brazilia. Produselor importate din Mexic și Canada nu li se va adăuga o taxă adițională de 10%.

Comenteaza