Taylor Swift: „Voi vota pentru Kamala Harris în alegerile prezidențiale din 2024”

Taylor Swift: „Voi vota pentru Kamala Harris în alegerile prezidențiale din 2024”
| Foto: https://www.instagram.com/taylorswift

Imediat după dezbaterea Trump-Harris de marți noapte artista cu zeci de milioane de fani în întreaga lume a anunțat pe Instagram că o susține pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă. 

Sprijinul lui Taylor Swift vine în intervalul de timp după dezbaterea televizată Trump-Harris în care mulți comentatori, inclusiv dinspre republicani, consideră că vicepreședinta în funcție, Kamala Harris, a câștigat dezbaterea, a notat hotnews.ro.  

„Mi-am făcut documentarea și mi-am făcut alegerea”, a scris artista de 34 de ani, câștigătoare a premiului Grammy. „Voi vota pentru Kamala Harris și Tim Walz în alegerile prezidențiale din 2024”, a declarat Swift într-o postare pe Instagram, relatează NBC. Postarea a strâns într-o oră peste 3 milioane și jumătate de aprecieri. 

„Votez pentru @kamalaharris pentru că ea luptă pentru drepturile și cauzele care cred că au nevoie de un războinic care să le susțină. Cred că este un lider cu mână sigură și talentată și cred că putem realiza mult mai multe în această țară dacă suntem conduși de calm și nu de haos. Am fost atât de încurajată și impresionată de alegerea partenerului ei de cursă @timwalz, care a apărat drepturile LGBTQ+, FIV și dreptul unei femei la propriul corp timp de decenii.”

„Voi trebuie să vă faceți documentarea, iar alegerea vă aparține. De asemenea, vreau să spun, în special celor care votează pentru prima dată: Amintiți-vă că, pentru a vota, trebuie să fiți înregistrați! De asemenea, consider că este mult mai ușor să votați devreme. Veți găsi un link către locul unde vă puteți înregistra și datele și informațiile privind votul anticipat.”

În postarea în care și-a anunțat sprijinul pentru Kamala Harris, Taylor Swift a declarat că a fost convinsă să acționeze după ce campania lui Trump a lăsat să se înțeleagă că ea l-ar susține. De asemenea, ea a subliniat că nu a fost mulțumită de o anumită remarcă făcută de partenerul lui trump, JD Vance.

„Cel mai simplu mod de a combate dezinformarea este cu adevărul”, a scris Swift. Ea și-a semnat postarea, în care a pozat cu o pisică, cu: „Doamna fără copii, cu pisici”, o trimitere la discursul lui JD Vance.

Comenteaza