Tudose: Exclud din start orice tip de contact cu FMI pe zona de împrumut
"Exclud din start orice tip de contact cu Fondul Monetar pe această zonă (n.r. - de împrumut)", a spus Tudose, într-un interviu difuzat sâmbătă de Antena 3.
El a susţinut că prognoza economică a FMI a început să concorde cu realitatea din România.
"Văd că şi-au mai revenit. Ţineţi minte declaraţiile lor de la jumătatea anului, când au venit cu deficitul de 5%, cu creşterea de 2% şi atunci când i-am întrebat cam ce tratament iau, ca să ştim să evităm noi pastilele acelea, că lor nu le face bine, toată lumea a zis: Ne punem noi cu Fondul Monetar, dar nu cu Fondul în sine, ci cu oamenii de pe aici? Iată că noi am avut dreptate şi văd că şi-au mai revenit şi ei. A început acum prognoza lor să concorde cu realitatea", a afirmat prim-ministrul.
Tudose a exclus posibilitatea unei noi crize economice în România.
"Eu văd că stăm foarte bine. (...) În 2008 nu a fost o criză, a fost incompetenţa celor care au condus atunci. (...) Vreţi să avem o atitudine servilă în faţa unor băieţi din ăştia care ne-au cam demonstrat că nu prea se pricep? Haideţi să o avem! Dar eu nu pot să fac asta, dovadă că avem creştere economică, se pare că va fi peste 6 per total an, deficitul sub 3 şi structural şi cash-ul. (...) Dacă era după ei, astă-vară nu mai aveam lefuri, nu mai aveam salarii, închideam mustăria, deficitul 6%, creştere economică aproape deloc. Vai, vine criza! Criza pleacă de la lipsa de încredere în structurile statului", a subliniat Tudose.
Premierul a susţinut că "cineva tot încearcă să genereze crizele respective".