Un senator de Cluj cere oficial demiterea prefectului

Un senator de Cluj cere oficial demiterea prefectului
Senatorul USR de Cluj Mihai Goţiu a cerut premierului Tudose, într-o interpelare oficială, demiterea din funcţie a prefectului judeţului pentru incapacitatea de a gestiona criza depozitelor de deșeuri de la Pata Rât.

"INTERPELARE OFICIALĂ: Demiterea prefectului județului Cluj. Pentru incapacitatea de a gestiona criza depozitelor de deșeuri de la Pata Rât, i-am solicitat premierului Mihai Tudose, în plenul Senatului, demiterea prefectului și numirea unui prefect care să aibă prioritate absolută rezolvarea acestei crize. Accidentul de săptămâna trecută arată că problema a ajuns la un nivel de la care, oricând, se poate produce un dezastru ecologic de mari proporții.

Stimate d-nule premier Mihai Tudose, nu vă bazați că iarna va "îngheța" situația de la Pata Rât. Precipitațiile de peste iarnă și dezghețul din primăvară vor multiplica în mod accelerat riscurile producerii unui dezastru de mari dimensiuni.

Nu cred că, după tragediile de la Certej, din 1971, ori cel de la Baia Mare, din anul 2000, vă doriți ca România să pună o nouă localitate pe harta marilor accidente de mediu din Europa. Și nu cred că vă doriți să intrați în istorie ca premierul care, deși cunoștea riscurile producerii unui astfel de dezastru, nu a luat măsurile care se impun.

Ținând cont de accidentul de săptămâna trecută, care arată dincolo de orice dubiu cât de gravă a ajuns situația, dar și de toate antecedentele care demonstrează incapacitatea autorităților de a înlătura riscul, vă solicit luarea unor măsuri ferme. Astfel, vă rog să dispuneți:

1. Demiterea prefectului județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, și numirea unui nou prefect, care să aibă ca prioritate absolută implicarea în rezolvarea problemei de la Pata Rât;

2. Declararea stării de alertă, în conformitate cu art. 4, lit. b) a OUG nr. 21/2004, astfel încât să se poată lua măsuri de urgență pentru îndepărtarea riscului, precum și să se poată disponibiliza din fondul de urgență al Guvernului sumele necesare pentru luarea acestor măsuri;

3. Constituirea, sub conducerea prefectului, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (conform art. 11 a OUG nr. 21/2004), care să ia toate măsurile care se impun pentru îndepărtarea riscului de dezastru de la Pata Rât.

Pe lângă aceste măsuri, vă mai solicit să inițiați o modificare de urgență a Codului Fiscal, astfel încât sancțiunile aplicate de Garda de Mediu (cum sunt și cele aplicate în Cazul Pata Rât) să fie direcționate către un Fond de Mediu destinat exclusiv pentru finanțarea unor proiecte din domeniul protecției mediului (lucrări de ecologizare, conservare, reabilitare, punere în siguranță)", a declarat Goţiu.

El a ţinut să facă şi o precizare legată de cererea sa: "a nu se înțelege că prin această interpelare, Consiliul Județean Cluj (și conducerea acestuia) ar fi exonerat de responsabilități pentru situația la care s-a ajuns; ca parlamentar dispun de instrumente de interogare și control a activității membrilor Guvernului și a instituțiilor subordonate acestuia; pentru că s-a ajuns în situația în care se impune declararea stării de alertă "meritul" e al Consiliului Județean."

Reamintim că după alunecarea muntelui de gunoi de la Pata Rât din luna iulie a acestui an, CJ Cluj, instituţia care gestionează închiderea depozitului vechi de gunoi de la Pata Rât, a cerut de mai multe ori prefectului judeţului şi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă declararea stării de alertă în zonă pentru a putea interveni în regim de urgenţă pentru limitarea efectelor poluării cu levigat, dar acest lucru nu a fost aprobat.

În această situaţie, CJ Cluj a informat că intervenţia pentru purificarea levigatului şi pentru stabilizarea zonei a fost mult întârziată. Săptămâna trecută, în urma acumulării unei cantităţi mari de levigat şi apă venită de pe  versanţi, barajul natural de gunoi a fost rupt şi o mare cantitate din acest lichid s-a revărsat în aval spre Someş.

Comenteaza