USL avertizează pe Kovesi, PICCJ şi DNA că răspunderea penală atinge şi procurorii care fac abuzuri

USL avertizează pe Kovesi, PICCJ şi DNA că răspunderea penală atinge şi procurorii care fac abuzuri
Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a transmis, astăzi, un avertismet Procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, Parchetului ICCJ şi DNA, arătând că răspunderea penală îi atinge şi pe procurorii care comit abuzuri în serviciu, el catalogând astfel anchetele privind referendumul.

"Vreau să mă refer la abuzurile pe care procuratura le produce în acest moment. Procuratura a intervenit în mod nejustificat, incalificabil, într-un sistem democratic, în intenţia, pe de o parte, de a crea impresia că votul a fost fraudat, iar pe de altă parte pentru a timora cetăţenii. Este un gest inadmisibil de folosire a unei instituţii de forţă a statului (...) în interes direct politic în legătură cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu", a spus Duvăz, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că procurorii care desfăşoară anchetele referitoare la referendum trebuie să ştie că vor răspunde pentru abuz în funcţie, ca orice cetăţean şi că, dacă au primit ordin în acest sens, nu au nicio scuză că au executat ordine abuzive.

"O avertizez pe doamna Laura Codruţa Kovesi că răspunderea penală atinge şi pe procurori în legătură cu abuzul în funcţie. (...) Mă refer la abuzul în serviciu. Atrag atenţia întregului corp al Porcuratorii - şi DNA, şi Parchetul General, şi Laura Codruţa Kovesi - că abuzul în serviciu dovedit în anchetă duce la pedepsirea inclusiv a procurorilor", a spus Duvăz.

El a solicitat cetăţenilor care au fost abuzaţi de procurori să facă plângeri penale împotriva acestora, precizând că USL le va pune la dispoziţie în fiecare localitate asistenţă juridică în acest sens.

"Îi întreb pe Traian Băsescu şi pe Laura Codruţa Kovesi: aveţi atâţia procurori pentru cei 7,5 milioane de români care au votat demiterea lui Traian Băsescu, ca să-i intimidaţi? (...) Toate abuzurile care se fac acum în încercarea de a susţine revenirea la Cotroceni a preşedintelui demis nu vor rămâne nepedepsite în ţara asta, pentru că ţara va merge pe calea democratică a statului de drept şi a orientării occidentale şi euroatlantice. Indiferent cine crede azi că e posesor al unui scut, al unei apărări, greşeşte. Toţi cei care abuzează vor plăti", a spus Duvăz.

El şi-a manifestat convingerea că Laura Codruţa Kovesi va da explicaţii în faţa CSM, aşa cum a solicitat preşedintele interimar Crin Antonescu

"Procurorul poate fi chemat şi în faţa Parlamentului, şi în faţa preşedintelui. E obligat să răspundă, dar cu prioritate în faţa CSM. Sunt convins că Laura Codruţa Kovesi va da explicaţii în faţa CSM şi în faţa opiniei publice", a spus Duvăz.

 

Etichete
Comenteaza