USR Cluj-Napoca are un nou președinte! Cine mai face parte din Biroul Local
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 07 Iun 2023, 10:19
- Politica
- Ascultă știrea
Membrii USR Cluj-Napoca și-au ales, la începutul săptămânii, noul președinte, dar și reprezentanții în Biroul Local.
Așadar, organizația municipală a USR va fi condusă, în perspectiva alegerilor de anul viitor, de către deputatul Viorel Băltărețu.
„Vom continua să fim în stradă, ca până acum, în dialog permanent cu clujenii. De asemenea, vom monitoriza marile proiecte ale municipiului și impactul întârzierilor asupra locuitorilor. Birocrația sufocantă, de la ghișeu și din proiectele autostrăzii sau ale metroului, trebuie să dispară dintr-un Cluj modern, european. Blocajele din trafic, lipsa locurilor din școlile și grădinițele clujene, maternitățile vechi de un secol, urbanismul sufocant, șantierele care durează nepermis de mult - toate scad calitatea vieții în municipiu. Avem nevoie de un Cluj-Napoca pentru toți clujenii, nu doar pentru câțiva. Pentru asta, administrația trebuie să țină pasul cu vremurile", a afirmat noul lider al USR Cluj-Napoca.
În ceea ce privește noul Birou Local, acesta este format din 12 membri care au vârste și competențe profesionale diverse:
- George Trif, 34 de ani, Consultant SAM (licențiere și management IT)
- Călin-Ovidiu Șolea, 55 de ani, Inginer și antreprenor
- Ovidiu Megheșan, 43 de ani, Manager IT
- Mihaela Nia, 37 de ani, Profesor logoped
- Paul Helmer, 25 de ani, Inginer software și cadru didactic asociat
- Alexia Petrovai, 20 de ani, Studentă Medicină Generală, Președintă USR Tineret Cluj
- Alexandra Oană, 37 de ani, Profesoară de limba engleză
- Daniel Kloyber, 39 de ani, Software Architect și antreprenor
- Dan-Mihai Sturza, 52 ani, Inginer și antreprenor
- Vlad Mureșan, 36 de ani, Inginer software
- Dinu Ionescu, 50 de ani, Inginer manager de proiect
- Cristian Bordei, 55 de ani, Economist relații internaționale, Senator.
„Votul exprimat recent e primul pas important în pregătirea anului electoral 2024. Echipa aleasă de membrii organizației locale are competențele, seriozitatea și dedicarea necesare pentru a construi o strategie câștigătoare pentru Cluj-Napoca. Obiectivul nostru este să fim prima opțiune pentru locuitorii municipiului, la alegerile locale de anul următor", au transmis reprezentanții USR Cluj-Napoca.