USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare. Cine deschide lista la Senat și Camera Deputaților

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare. Cine deschide lista la Senat și Camera Deputaților

După ce a fost lovită recent de un nou scandal intern, organizația județeană a USR Cluj a stabilit, duminică, listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie.

Astfel, lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizației județene.

Candidez pentru un nou mandat în Parlamentul României, cu determinarea de a continua să promovez legi și amendamente care să fie adoptate și să realizez astfel un impact pozitiv pentru clujeni și pentru toți românii. Îmi doresc, de asemenea, ca echipa USR Cluj din viitorul parlament să fie și mai puternică în urma votului din 1 decembrie, ca să putem asigura o reprezentare cât mai de succes a așteptărilor clujenilor în legislativ”, a declarat Oana Murariu.

Lista candidaților USR Cluj pentru Parlamentul României a fost stabilită în urma unei campanii interne care a durat 2 săptămâni. În acest interval au fost organizate dezbateri la care au putut participa toți candidații care s-au înregistrat în cursa internă, decizia finală fiind luată duminică, 22 septembrie, prin votul a peste 120 de delegați din toate organizațiile din județ ale partidului.

Lista candidaților USR pentru Senat:
RUS Ciprian
BORDEI Cristian - actual senator
RITER Marius

Lista candidaților USR pentru Camera Deputaților:
MURARIU Oana - actual deputat
RIGMAN Ciprian-Doru
BĂLTĂREȚU Viorel - actual deputat
POP George-Dorin
KUDOR Csaba
OANĂ Alexandra
LASCU George-Victor
ARDELEAN Iustina-Ioana
CSEREI Paul-Tiberiu
MEȘTER Maria-Alina
BUCȘĂ Ilie-Dan

Partidele politice iau ca și reper rezultatele alegerilor din 9 iunie, în special cele de la Consiliul Județean. Atunci, USR Cluj împreună cu PMP și Forța Dreptei a obținut 14,9% din voturile alegătorilor, ceea ce ar echivala, la alegerile generale din Decembrie cu un mandat de senator și unul de deputat + șansa încă unui deputat după redistribuiri.

Surprinzător este faptul că actualii parlamentari, senatorul Cristian Bordei și deputatul Viorel Băltărețu nu se află pe poziții eligibile. De asemenea, deputatul Radu Molnar nici nu se află măcar pe lista lărgită a USR Cluj pentru alegerile parlamentare.

Amintim, scandalul din ultimele săptămâni din USR Cluj a pornit de la o scrisoare deschisă pe care cei șase membri ai organizației județene au adresat-o în vară principalilor candidați de atunci la conducerea partidului - Elena Lasconi și Dominic Fritz, în care se plângeau de felul în care se organizează alegerile interne de către "gașca" de la Cluj și de modul în care este condusă întreaga organizație.

Comenteaza