Video Valentin Dorel Pojar a depus jurământul pentru un nou mandat de primar al comunei Jucu

Pentru Valentin Dorel Pojar, care a câștigat lejer alegerile locale din vară, acesta este cel de-al treilea mandat de edil al comunei Jucu.

Edilul din Jucu a depus, vineri, clasicul jurământ și a fost învestit ca primar, în cadrul ceremoniei de constituire a noului Consiliu Local Jucu.

Astăzi am dat o pagină și deschidem un nou capitol în istoria comunității noastre. Sperăm să fie plin de realizări și proges. Deși alegerile au fost acum 4 luni, țin să le mai mulțumesc încă o dată cetățenilor comunei Jucu pentru că mi-au dat un nou mandat. În ultimii 4 ani am făcut progrese remarcabile în domeniile esențiale pentru comunitate: infrastructură rutieră, educație, modernizarea serviciilor, ș.a. Toate investițiile au avut un singur scop: să facem din Jucu un loc mai bun pentru fiecare dintre noi. Încă mai avem mult de lucru. Locuitorii din Jucu au nevoie de oameni devotați pentru a le reprezenta interesele. Ne propunem să continuăm investițiile. Jucu trebuie să devină un loc de referință în județul Cluj”, a declarat, după depunerea jurământului, primarul comunei clujene.

Noul Consiliu Local Jucu este compus din: 8 consilieri PSD, 4 consilieri ADU (USR-PMP-FORȚA DREPTEI), 2 consilieri PNL și un consilier UDMR.

Valentin Dorel Pojar a obținut, la alegerile locale din 9 iunie 2024, peste 50% din intenția de vot (57,27% - 1.571 voturi).

Comenteaza