Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Zgonea a fost condamnat într-un dosar în care este acuzat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică. Instanţa a mai dispus menţinerea măsurii asiguratorii până la concurenţa sumei de 62.143 de lei. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Este vorba de Ionela Viorela Dobrică, în prezent deputat PSD de Buzău. Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Dobrică ar fi plătit, în 2013, o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea. "Numitul Dobrică Dumitru a organizat, pe cheltuiala SC (...) SA Pătârlagele, pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan şi concubina sa, o excursie de patru zile la Viena, în intervalul 16-19.05.2013, suportând inclusiv contravaloarea unor bilete la concerte şi o excursie contractată prin intermediul SC (...) SRL Buzău.

În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpat, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (...) SA, cu explicaţia 'prestări servicii'", se arată în rechizitoriu.

Conform documentului, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile.

"Despre programul sejurului, numitul Dobrică Dumitru a informat-o telefonic pe (...), acesta precizând că inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan are la Viena şi o întâlnire oficială cu nişte ambasadori. De altfel, articolele de presă de la acel moment confirmau participarea inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la concertul de la Viena, legat de o vizită oficială a inculpatului", se menţionează în rechizitoriu.

Conform DNA, în 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaţionale (MCSI), deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, în 2014, în funcţia de subsecretar de stat în MCSI. Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători. 

Comenteaza