Vasile Dîncu: Regele nu a dorit niciodată puterea, pentru că a avut-o mereu
"În 2011, când l-am văzut pe Regele Mihai vorbind în fața Parlamentului României, am înțeles ce căuta regalitatea pe lume. Regele nu a dorit niciodată puterea, pentru că a avut-o mereu. Rămas bun, Majestate!", spune, în postarea sa, Vasile Dîncu.
Sociologul clujean redă un text de-al său publicat în revista Sinteza, intitulat "Cu regalitatea nu-ți poți face selfie".
"Față de alți lideri, cum spunea un eseist englez, regii nu sunt aleși de popor, deci nu se remarcă prin ambiție sau prin voință de putere, nu au obsesia de a domina, nu se luptă pentru câștigarea simpatiei. Regii reprezintă, ei sunt un memento al imaginii unui timp apus, unde valorile nu sunt cuvinte și unde oamenii sunt cu adevărat purtători ai unor valori. Cred că republicanii inteligenți au înțeles că nu trebuie să se sperie, regalitatea nu guvernează, ci reprezintă ceea ce nu se vede, ceea ce nu se poate pipăi: statul, națiunea, spiritul și cele mai importante valori. Acestea sunt păstrate în lumea aproape metafizică a aristocrației, iar regii sunt slujitorii acestora. Regalitatea nu intră în luptă cu nimeni din societate, deci ea este cea mai potrivită instituție a tuturor', arată Vasile Dîncu în textul publicat în aprilie 2016.
Potrivit acestuia, regalitatea spune o poveste despre țară și ține poporul în jurul unei povești.
"Regalitatea spune o poveste despre țară, ține poporul în jurul unei povești frumoase sau tragice. Ultima poveste pe care o spune familia și Regele Mihai este o poveste tristă, povestea exilului și a părăsirii familiei lui de către marile familii ale regilor europeni, răvășite și ele sau dezorientate de cel mai mare război al lumii. De aceea, în Parlament, când s-a adresat românilor, regele mi-a părut ca un copac singur, într-o câmpie pustiită de furtună, dar singurul rămas în picioare", mai spune sociologul clujean.