Viitoarele regiuni vor fi botezate prin sondaje de opinie

Viitoarele regiuni vor fi botezate prin sondaje de opinie
Numele viitoarelor regiuni vor fi alese în urma unor sondaje de opinie, care vor fi realizate în luna iulie.

„E foarte important ca numele regiunii să fie asumat de majoritatea oamenilor din acea regiune. Vor fi întrebări şi închise şi deschise, adică vom propune câteva nume, dar şi oamenii vor putea face propuneri. Acum vin de la Timişoara, eram sigur că oamenii de acolo vor dori ca regiunea lor să se numească Banat. Am avut surpriza să descopăr că foarte multe voci doresc să se numească Dacia Banat, ca să facă legătura cu Sarmisegetuza. O mare parte din sondaje sunt deja pregătite, vor fi realizate de firme specializate şi se vor desfăşura undeva în luna iulie", a explicat coordonatorul echipei guvernamentale care lucrează la proiectul regionalizării, vicepremierul Liviu Dragnea.

El a prezentat şi principalele criterii după care vor fi stabilite reşedinţele regiunilor. „Reşedinţele vor fi stabilite, în primul rând, după criterii de oportunitate, după structura comercială şi structura demografică. E foarte important să fie nod de comunicaţie, să fie cel mai uşor accesibilă pe toate căile de comunicaţie: rutiere, feroviare, aeriene, navigabile dacă e cazul", a explicat Dragnea. (V. MĂLĂESCU)

 

Comenteaza