Viktor Orban spune că va „mărșălui” până la Bruxelles să „ocupe” capitala UE
"Dacă dorim să păstrăm libertatea şi suveranitatea Ungariei, nu vom avea altă opţiune decât să ocupăm Bruxellesul", a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban în discursul său cu ocazia aniversării revoluţiei ungare din 1848, referindu-se la alegerile europarlamentare din 9 iunie despre care el crede că vor aduce o victorie a partidelor suveraniste, relatează agenţiile MTI şi EFE.
Vorbind în faţa a mii de simpatizanţi, premierul conservator ungar a comparat Bruxellesul cu un imperiu care "a abandonat oamenii, agricultorii, clasa mijlocie şi companiile", în timp ce limitează "drepturile naţiunilor". Acest imperiu, a continuat Orban, "vrea să ne oblige să participăm la război (în Ucraina), să acceptăm migranţi şi să ne îndoctrineze copiii".
"Bruxellesul nu este primul imperiu care râvneşte la Ungaria, dar în ultimii 500 de ani toate imperiile de acest fel şi-au dat seama că opresiunea, corupţia sau violenţa (...) nu le duc nicăieri", a amintit Orban, evocând imperiile Otoman, Habsbusrgic, dar şi Uniunea Sovietică. "Noi suntem David pe care Goliat ar face bine să-l evite", a avertizat el, insistând că "Ungaria este o ţară suverană şi aşa va continua să fie".
"Bruxellesul singur nu va înţelege asta (...), dar noi vom defila spre Bruxelles şi vom aduce noi înşine schimbarea în UE", a susţinut mai departe Orban.
El consideră că, în acest an decisiv, forţele politice suveraniste vor schimba harta politică devenind majoritare în Occident şi vor "restabili viaţa normală", pentru că "europenii se tem că UE le ia libertatea".
"Acest an este decisiv. La finalul anului noi vom fi majoritari în lumea occidentală. Suntem în faţa unei reorientări suveraniste atât în SUA, cât şi în Uniunea Europeană", crede premierul conservator ungar, care a enumerat ţările unde în ultimele luni partidele cu această orientare au câştigat alegerile, respectiv Slovacia, Olanda şi Italia. De asemenea, a adăugat el, Republica Cehă "se trezeşte", Austria "se pregăteşte" şi ea pentru un succes al conservatorilor, în timp ce în SUA "se răzvrătesc".
Premierul ungar nu a uitat să menţioneze "şantajul" la adresa Ungariei prin care Comisia Europeană a îngheţat accesul acestei ţări la fondurile europene pe motivul încălcării statului de drept, deblocându-i la sfârşitul anului trecut doar aproximativ o treime din aceste fonduri.
"La alegerile (europarlamentare) din 9 iunie nu te vei putea ascunde, va trebui să decizi dacă îţi aperi ţara sau dacă mănânci pâinea altora!", a concluzionat Viktor Orban.