Viorica Dăncilă nu renunță la Rovana Plumb: ”Are susținerea mea necondiționată”
- Scris de realitatea.net
- 29 Sep 2019, 09:29
- Politica
- Ascultă știrea
Viorica Dăncilă are o primă reacţie la votul din Comisia JURI a Parlamentului European, prin care Rovana Plumb a fost respinsă pentru funcţia de comisar european. Premierul spune că renunţă la propunerea făcută şi speră în continuare că Rovana Plumb va fi votată de Parlamentul European.
”Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile - atât la votul din Parlamentul European, dar mai ales reacțiile celor din țară - nu mă face să am mai puțină încredere sau apreciere pentru Rovana Plumb, dimpotrivă. Rovana are, în continuare, susținerea mea necondiționată.
O cunosc de mulți ani, am muncit împreună, știu măsura profesionalismului Rovanei și a bunei-credințe cu care și-a făcut mereu treaba. Știu că ar exercita acest mandat de comisar european în bune condiții și am certitudinea că, pentru Rovana Plumb, spre deosebire de alții, ar prima întotdeauna interesele și politicile europene care contribuie la consolidarea proiectului european, așa cum guvernul nostru acționează. De aceea sper ca răspunsul comisiei JURI să fie unul pozitiv, în acord cu propunerea făcută de România și susținută de președintele Comisiei Europene.
Tot ceea ce au făcut membrii partidelor de opoziție în ultimele zile a fost să arate întregii lumi o Românie dezbinată, scindată între interesul țării și interesele mărunte, meschine ale unor grupări. Au proiectat o Românie măcinată de ură, mize și lupte și au uitat de români, așa cum fac zi de zi, de mai bine de un an.
Însă România nu e a celor care dezbină și distrug, nu e a celor care și-i sfâșie pe ai lor și calcă în picioare interesul țării pentru propriile lor ambiții. Românii văd aceste lucruri și am încrederea că o vom vedea clar, cu toții, la votul din această toamnă”, a scris Viorica Dăncilă, pe pagina sa de Facebook.