Video Viorica Dăncilă preia conducerea PSD: ”Nu-mi dau demisia, indiferent de solicitări"
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Mai 2019, 17:32
- Politica
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Liderii organizațiilor județene ale PSD și-au dat acordul ca premierul Viorica Dăncilă să preia conducerea partidului după ce Liviu Dragnea a fost condamnat. O parte dintre liderii partidului, deja prezenți în București, s-au adunat la sediul din strada Ion Ionescu de la Brad pentru a analiza situația creată de condamnarea lui Dragnea.
Iată principalele declarații ale primului-ministru, conform libertatea.ro.
- Am convocat o parte din liderii partidului și dintre miniștri pentru a decide împreună în aceste momente importante. Indiferent de sentimentele pentru Liviu Dragnea, pentru PSD condamnarea președintelui în funcție este un moment dificil. Uman vorbind este o dramă pentru el și pentru familia lui. Suntem alături de el și de familie, Nu vom comenta în niciun fel decizia instanței.
- Suntem un partid unit, vom strânge rândurile. Mâine am convocat Biroul Permanent la ora 11 și Comitetul Executiv la ora 18.
- Nu-mi voi da demisia indiferent de solicitările unora sau altora. Vom respecta decizia Parlamentului în cazul unei moțiuni de cenzură. Avem o guvernare responsabilă și este importat că deținem președinția rotativă a Consiliului UE
- Preiau funcția de președinte al PSD ca președinte executiv, iar celelalte lucruri le vom hotărî în forurile statutare ale partidlui
DISTRIBUIE
Comenteaza