Zi decisivă pentru Toader. Şedinţă CEX a PSD şi vot pe moţiune, în Senat

Zi decisivă pentru Toader. Şedinţă CEX a PSD şi vot pe moţiune, în Senat

Biroul permanent al Senatului a decis ca miercuri să aibă loc o şedinţă de plen în care urmează să se dezbată şi voteze moţiunea simplă iniţiată de PNL şi USR „Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader”. Tot astăzi are loc şi CEx PSD în care s-ar putea vota remanierea sa.

Biroul permanent al Senatului a decis ca miercuri, începând cu ora 15,00, să aibă loc o şedinţă de plen în care urmează să se dezbată şi voteze moţiunea simplă iniţiată de PNL şi USR împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului Alina Gorghiu, pe ordinea de zi a plenului se mai află proiectul de modificare a Codului penal, care a fost marţi după-amiază în dezbaterea Comisiei speciale pentru legile Justiţiei.

Dezbaterea moţiunii simple pe Justiţie a fost amânată de două ori săptămâna trecută şi o dată săptămâna aceasta.

Semnatarii moţiunii solicită "încetarea de urgenţă a imixtiunii în înfăptuirea Justiţiei, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instituţii judecătoreşti".

Ei îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la "modificările nocive aduse legislaţiei penale şi să procedeze la armonizarea acestora cu deciziile CCR, să renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar şi modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi statutului judecătorilor, prevăzute de Constituţia României".

PNL şi USR mai solicită ministrului Justiţiei să sprijine iniţiativa legislativă liberală de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie.

Comenteaza