ZILELE CLUJULUI PSD Cluj cere explicaţii de la primar pentru organizarea Zilelor Oraşului

ZILELE CLUJULUI PSD Cluj cere explicaţii de la primar pentru organizarea Zilelor Oraşului
PSD Cluj cere explicaţii de la primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, după ce centrul oraşului a fost împânzit de umbrele, băncuţe şi peturi ale unui producător de bere.

„Felul în care este organizată sărbătoarea oraşului lasă mult de dorit. Cel puţin în primele zile ale evenimentului pare a fi mai degrabă o serbare câmpenească decât o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului", arată preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, într-un comunicat de presă.

 

„Nu este posibil că pentru un eveniment pe care PDL l-a anunţat a fi unul care precede candidatura oraşului nostru la titlul de Capitală Culturală Europeană 2020, să închidem timp de o săptămână centrul unui oraş sufocat oricum de trafic", mai arată acesta, precizând că oraşul "are centuri ocolitoare doar în declaraţiile lui Emil Boc". "În realitate, circulaţia este în continuare concentrată în interiorul municipiului. Este revoltător că am umplut centrul oraşului de bere şi pet-uri în condiţiile în care există câteva alte variante de locaţii pentru acest tip de evenimente: Hoia, Sf Ion sau platoul Sălii Sporturilor. Nu cred că este necesar să blocăm un oraş pentru că Sorin Apostu să îşi facă repetia generală pentru campania electorală din 2012. Cu atât mai mult cu cât felul în care Zilele Clujului au început nu are nicio legătură cu candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020", a mai arătat  acesta.

 

Comenteaza