Foto Premieră medicală la Cluj! Prima operație robotică realizată cu robotul Da Vinci la Institutul Oncologic

Premieră medicală la Cluj! Prima operație robotică realizată cu robotul Da Vinci la Institutul Oncologic

La Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca a fost realizată prima intervenție chirurgicală robotică cu ajutorul sistemului de ultimă generație Da Vinci.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

O pacientă de 71 de ani, diagnosticată cu o afecțiune ginecologică oncologică, a fost operată cu succes prin chirurgie robotică la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.

Pacienta a beneficiat de o intervenție minim invazivă, efectuată în premieră în cadrul institutului. Operația a fost realizată cu succes de o echipă multidisciplinară formată din Șef lucrări Dr. Cătălin Vlad, Dr. Dragoș Morariu și Dr. Schitcu Vlad, alături de asistentele instrumentare ale Blocului Operator și de echipa de anestezie coordonată de Șef secție ATI Dr. Ana Maria Luca.

Reprezentanții institutului subliniază că introducerea robotului chirurgical Da Vinci în activitatea medicală reprezintă un pas major pentru creșterea calității actului medical și pentru îmbunătățirea șanselor pacienților oncologici.

Chirurgia robotică permite intervenții mult mai precise, cu traumă redusă pentru pacient, risc mai mic de complicații și o recuperare postoperatorie mai rapidă. De asemenea, pacienții se pot reintegra social și profesional într-un timp mai scurt comparativ cu chirurgia clasică.

Sistemul Da Vinci este considerat una dintre cele mai avansate tehnologii medicale utilizate în prezent în chirurgia minim invazivă, fiind folosit în marile centre medicale din lume pentru intervenții complexe.

Conducerea institutului a transmis felicitări întregii echipe medicale implicate în această premieră și i-a urat multă sănătate pacientei operate.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .