P De la retail sportiv la activități în aer liber: RIVUS pregătește noi facilități pentru Cluj-Napoca
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:43
- Promo
- Ascultă știrea
Cel mai mare proiect de reconversie urbană din țară aflat în construcție, RIVUS Cluj-Napoca, va reuni o ofertă diversă dedicată sportului și wellbeing-ului. Dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, proiectul va reuni branduri sportive de renume, inclusiv concepte în premieră națională, alături de operatori specializați în fitness, Pilates și wellbeing. Experiența se completează și prin trasee pentru alergare și ciclism, zone de recreere și spații care vor găzdui antrenamente, competiții și evenimente dedicate comunității.
Proiectul RIVUS se dezvoltă pe 14 hectare de pe fosta platformă industrială Carbochim și propune un spațiu viu, deschis unde natura, shoppingul, cultura și timpul liber se vor completa reciproc. Peste 52.000 mp de spații verzi, mai mult de 400 de magazine, alături de funcțiuni culturale și office, vor contura o destinație conectată la ritmul vieții cotidiene. În această formulă, sportul, relaxarea și socializarea se regăsesc prin facilități pentru toate vârstele, operatori și magazine de specialitate, dar și prin infrastructură indoor și outdoor. „RIVUS va reda orașului un spațiu care mult timp nu a fost accesibil publicului, iar pentru noi este important ca oamenii să îl poată folosi în cât mai multe feluri. Sportul este unul dintre ele. Fie că vin pentru un antrenament, pentru o tură cu bicicleta, pentru alergare sau pentru o plimbare prin parc și pe malul Someșului, ne dorim să găsească aici infrastructura și opțiunile potrivite pentru a petrece timp de calitate și a face mișcare”, a declarat Sorin Guttman, managerul proiectului RIVUS.
Un mix dedicat stilului de viață activ
RIVUS va aduce împreună branduri specializate și facilități care susțin practicarea sportului, atât în interior, cât și în aer liber. Pentru pasionații de munte și activități outdoor, Himalaya va aduce la RIVUS o selecție variată de echipamente premium, alături de expertiza unei echipe cu peste 30 de ani de experiență în selecția și testarea produselor. Oferta dedicată acestui segment va fi completată de Mammut, cunoscutul brand elvețian de echipamente, încălțăminte și îmbrăcăminte pentru activități outdoor, escaladă, alpinism și sporturi de iarnă, care va deschide la RIVUS primul său magazin de brand din România. O paletă largă de discipline sportive va fi acoperită de Intersport, prin articole dedicate tenisului, badmintonului, înotului și sporturilor de apă, baschetului, voleiului și fotbalului, dar și drumeției, fitnessului, ciclismului, alergării sau activităților de timp liber. Mixul de branduri specializate va fi completat printre altele de Nike, Sport Vision și Under Armour, branduri de renume internațional, care vor aduce o selecție diversificată de articole, încălțăminte și echipamente pentru sport și lifestyle.
Dincolo de portofliul articolelor sportive, RIVUS va include și spații dedicate antrenamentului și mișcării. Stay Fit Gym, brand românesc de fitness, propune o experiență completă de antrenament, cu zone dedicate pentru strength, cardio și functional training, cycling și clase de grup. Componenta de wellbeing și mișcare va fi completată de brandul local Your Daily Pilates, cu o ofertă care include clase de Pilates la saltea și reformer, antrenamente la bară, yoga, balet pentru copii și servicii de masaj. Componenta sportivă a RIVUS continuă dincolo de spațiile interioare. Amenajarea exterioară va susține deplasarea activă și petrecerea timpului în aer liber prin piste de biciclete perimetrale, trasee potrivite pentru alergare și plimbare, precum și zone de recreere.
Mișcare și distracție pentru toate vârstele
Oferta dedicată sportului și mișcării va fi completată de concepte de divertisment și experiențe pentru toate vârstele. Formatul propus de Hype by Kiddo include o gamă largă de atracții, precum un trampoline park, zone de escaladă, trasee cu obstacole și trasee de aventură suspendate, alături de jocuri arcade și labirinturi de tobogane.
Tot pe segmentul entertainment se pregătește zona Energy Hub: roller skating, bowling, arcade, biliard, darts și zone pentru evenimente într-o singură destinație. RIVUS va fi primul proiect care va reuni două centre de entertainment de asemenea dimensiuni, concepute pentru categorii de vârstă diferite, completând astfel oferta de sport și recreere cu alternative pentru întreaga familie.
În același timp, proiectul va oferi contexte pentru evenimente și activități sportive, contribuind la dezvoltarea unei comunități active și la diversificarea modului în care spațiile RIVUS vor putea fi folosite pe parcursul anului. Sportul și mișcarea fac deja parte din programul proiectelor grupului IULIUS din țară, care găzduiesc constant evenimente și competiții sportive, precum sesiuni de yoga în aer liber, întâlniri ale comunităților și cluburilor de alergare, competiții de baschet 3x3 sau activități de padel.
Despre RIVUS
RIVUS este cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, estimat la peste 550 milioane de euro. Proiectul va avea cea mai mare suprafață de retail din țară – 142.000 mp, închiriată în procent de 80%, alături de funcțiuni culturale, entertainment și office. RIVUS va reda comunității accesul la malul Someșului și va integra un parc cu 700 de arbori maturi, precum și două clădiri cu valoare de patrimoniu industrial, reconvertite pentru noi funcțiuni. Dezvoltarea include și investiții majore în infrastructură și mobilitate și beneficiază de o finanțare verde sindicalizată de 400 de milioane de euro, condiționată de atingerea standardelor LEED Platinum și EDGE Advanced.
Descoperă mai multe despre cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe www.rivus.ro și pe platformele social media: www.instagram.com/rivuscluj, www.facebook.com/rivuscluj!











