Soluții moderne pentru probleme vechi - afecțiunile umărului se tratează cu tehnologie de ultimă generație la Spitalul Medicover Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Feb 2023, 12:18
- Promo
- Ascultă știrea
Dr. Adrian Todor a absolvit Facultatea de Medicină Generală a UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, ulterior efectuând specializarea în ortopedie și traumatologie în cadrul Clinicii de Ortopedie din Cluj-Napoca.
În prezent, este Conferențiar Universitar în cadrul aceleiași universități.
Dr. Adrian Todor este lector recunoscut la nivel național și internațional, cu implicare importantă în educația universitară și postuniversitară, fiind invitat constant la congrese și cursuri de prestigiu în domeniu.
Activitatea sa medicală principală este chirurgia artroscopică – minim-invazivă a umărului și genunchiului, precum și chirurgia deschisă, endoprotetică a umărului, șoldului și genunchiului, inclusiv reconstrucții și revizii complexe.
Dr. Adrian Todor este membru a numeroase societăți profesionale de ortopedie, inclusiv al Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi (AAOS), iar în întreagă carieră profesională a implementat numeroase tehnici chirurgicale de actualitate, unele dintre acestea în premieră regională.
Din experiența dumneavoastră, care sunt cele mai des întâlnite afecțiuni ale umărului?
Patologia traumatică, la nivelul umărului, ocupă un loc important atât prin frecvența, cât și prin semnificația clinică, putând fi urmată de consecințe semnificative pe termen lung. Fracturile humerusului proximal sunt întâlnite atât la persoane tinere, în general secundare unor traumatisme de energie mare, precum și la vârstnici, preponderent de sex feminin, cu osteoporoză, după traumatisme simple, căderi. O altă patologie importantă la nivelul umărului este cea a părților moi: tendoane, ligamente, capsulă, atât de etiologie traumatică, precum și degenerativă. De asemenea, umărul este a treia articulație, după sold și genunchi, afectată de artroză.
Există anumite activități profesionale sau sportive, ori aspecte degenerative care predispun la apariția acestora?
Activitățile sportive și profesionale care implică utilizarea frecventă a membrului superior sau care cresc riscul de accidentare pot predispune la apariția unor afecțiuni la nivelul umărului. Înaintarea în vârstă este însoțită de un fenomen natural degenerativ, care uneori poate duce la rupturi de tendoane, chiar cu consecințe importante. Până la 30% din persoanele cu vârsta de peste 60 ani au o ruptură mai mică sau mai mare de tendoane ale coafei rotatorilor.
Care sunt simptomele sau deficiențele prezentate de pacienți cu afecțiuni ale umărului?
Durerea este, în general, simptomul principal resimțit de pacienți, cu frecvență și intensitate variabile. Frecvent, această durere este exacerbată de mișcare și este întâlnită și nocturn, pacienții având un somn dificil, neodihnitor. Sunt întâlnite și deficiențe în mobilitatea umărului, uneori pacienții având dificultăți în a-și utiliza membrul superior pentru activități uzuale precum alimentație, toaletă, mișcări zilnice cotidiene.
Care este soluția chirurgicală atunci când repaosul sau alte măsuri nu au dat rezultate?
Soluțiile chirurgicale sunt împărțite în două mari categorii: intervențiile artroscopice minim-invazive și chirurgia deschisă. Prima variantă implică introducerea unei camere de filmat (endoscop) în articulație pentru explorarea și tratamentul patologiei existente. Leziunile care pot fi abordate artroscopic, la nivelul umărului, sunt foarte variate: luxații recidivante, rupturi de tendoane, inflamații capsulare, fracturi, artroze etc. În cadrul intervențiilor deschise se pot efectua fixări interne pentru fracturi sau protezări pentru diferite patologii.
În ce moment protezarea umărului este soluția potrivită?
Protezarea sau artroplastia de umăr a cunoscut un progres important în ultimii 10 ani. Atât avansul tehnologic cu apariția endoprotezelor inversate, cât și cunoștințele îmbunătățite asupra biomecanicii umărului au făcut posibil acest progres care, în final, a dus la obținerea unor rezultate mult mai favorabile decât în trecut. Protezarea umărului poate fi indicată în unele fracturi de humerus proximal și în sechelele acestora, în artroză, precum și în cazul unor rupturi de tendoane care nu mai pot fi reparate.
Care sunt beneficiile artroscopiei în chirurgia umărului?
Principalele beneficii ale artroscopiei sunt date de morbiditatea scăzută, adică risc minim de infecții, sângerări, durere, comparativ cu chirurgia deschisă, agresiunea chirurgicală fiind mult mai mică. De asemenea, accesul în articulație este mult mai facil.
Pentru mai multe informații și programări:
Call Center: 0264-933
Programări online: https://programare.medicover.ro/spital-cluj
https://www.medicover.ro/spital-cluj
Despre Medicover România
Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața serviciilor de sănătate private, cu o rețea de 41 de clinici în București și în țară, patru spitale generaliste: în București, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova, 28 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale și deservesc o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale. Pentru mai multe informații, vizitați: www.medicover.ro
Medicover România face parte din Medicover, companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, înființată în 1995. Medicover operează o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare. Piețele principale ale Medicover sunt Polonia și Germania. În 2021, Medicover a avut venituri de 1.377 milioane de euro și peste 38.000 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați: www.medicover.com