Advertorial PSD Cluj-Napoca marchează o zi de comuniune și susținere pentru valorile social-democrate
Astăzi, 16 noiembrie, PSD Cluj-Napoca a organizat o amplă întâlnire la sediul său de pe Bulevardul Eroilor nr. 2, la care au participat membrii și simpatizanții organizației locale. Evenimentul a fost un prilej de bucurie, comuniune și reafirmare a valorilor social-democrate.
Această întâlnire a marcat un moment important de susținere a candidaților social democrați la alegerile parlamentare și prezidențiale care se apropie. Participanții au avut ocazia să discute despre prioritățile politice ale partidului, să își exprime sprijinul și să contribuie la consolidarea unei comunități unite în jurul valorilor comune.
După întâlnirea de la sediul organizației, participanții au organizat un marș prin centrul orașului Cluj-Napoca, oprindu-se pentru scurt timp în Piața Unirii. Marșul a fost o demonstrație pașnică de solidaritate și angajament față de viitorul orașului Cluj-Napoca și al țării.
În a doua parte a evenimentului, participanții s-au împărțit în grupuri și au plecat spre toate cartierele orașului Cluj-Napoca, având întâlniri directe cu cetățenii chiar în comunitățile lor. Această inițiativă a fost gândită pentru a facilita un dialog deschis și pentru a răspunde nevoilor și preocupărilor cetățenilor în mod direct.
„Am fost impresionați de energia și entuziasmul membrilor și simpatizanților noștri. Acțiunile de astăzi reflectă angajamentul nostru față de clujeni și determinarea de a face o politică aproape de oameni, bazată pe solidaritate și respect pentru fiecare comunitate”, a declarat Alexandru Cordoș, secretar executiv al PSD Cluj și candidat la Senatul României.
„Astăzi am demonstrat încă o dată că PSD Cluj-Napoca este o echipă unită și determinată. Fiecare dintre noi înțelege importanța unui dialog deschis cu cetățenii, iar întâlnirile din cartiere ne-au arătat cât de valoroase sunt aceste momente de apropiere. Vom continua să fim aproape de oameni și să luptăm pentru un viitor mai bun pentru toți clujenii”, a declarat Ovidiu Săcară, președintele PSD Cluj-Napoca și candidat la Camera Deputaților.
PSD Cluj-Napoca își reafirmă angajamentul de a fi alături de cetățeni și de a promova politici care să aducă beneficii tuturor. Continuăm să construim împreună o comunitate mai unită și mai puternică, pentru că Partidul Social Democrat este Calea Sigură pentru județul Cluj și pentru România!
CMF:11240017