100 de greco-catolici la procesiunea "Calea Crucii". Un tânăr l-a interpretat pe Iisus

100 de greco-catolici la procesiunea
Peste 100 de credincioşi greco-catolici au participat, la Cluj, la procesiunea "Calea Crucii", ei mergând din Piaţa Unirii până la Catedrala "Schimbarea la Faţă”, în fruntea acestora fiind un tânăr care l-a interpretat pe Iisus, el purtând o cruce din lemn.

 

Participanţii la procesiune s-au adunat, miercuri, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, de unde au pornit spre Catedrala Greco-Catolică "Schimbarea la Faţă", intonând cântece religioase şi rugăciuni şi având în fruntea lor trei tineri - unul care l-a interpretat pe Iisus, purtând o cruce din lemn, iar ceilalţi doi fiind soldaţi romani.

Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, prezent la procesiune, a declarat că pentru credincioşii greco-catolici, manifestarea este o rememorare a principalelor momente ale Căii Crucii, făcută în spirit de căinţă.

"Procesiunea pe care am făcut-o, Calea Crucii, a apărut prima dată în secolele XIII-XIV, fiind iniţiată de Sfântul Francisc de Assisi, care a dorit să refacă parcursul patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, prin locurile pe care le-a binecuvântat cu pasul său, în Ţara Sfântă.

Pentru noi, este o rememorare a principalelor momente ale Căii Crucii, făcută în spirit de căinţă, cu gândul că acest drum îl parcurgem pentru păcatele noastre. Dorim să fie un moment de căinţă, de recunoaştere a propriilor lipsuri, pentru a ne putea bucura la timpul rânduit şi de Învierea Domnului", a spus PS Florentin Crihălmeanu.

La finalul procesiunii, credincioşii au intrat în Catedrala "Schimbarea la Faţă" şi-au pus, în mod simbolic, o cruciuliţă din hârtie pe crucea purtată de tânărul care l-a interpretat pe Iisus şi care a fost depusă în faţa altarului.

Cei prezenţi au asistat la un cuvânt de învăţătură susţinut de călugări din Ordinului Fraţilor Minori Capucini şi la o oră de rugăciune "la picioarele Crucii". De la ora 18:00, în catedrală se desfăşoară programul special din Săptămâna Mare ce cuprinde rugăciuni pentru pregătirea Învierii Domnului.

 

Comenteaza