19 mai, zi specială în Calendarul Ortodox. Ce sărbătoresc românii

19 mai, zi specială în Calendarul Ortodox. Ce sărbătoresc românii
| Foto: realitateaTV

În ziua de 19 mai, calendarul creștin ortodox îl pomenește pe Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie, episcopul cetății Prusa din Bitinia.

Sfântul Patrichie a trăit în vremea împăratului roman Iulian Apostatul (361-363), perioadă marcată de persecuții acerbe împotriva creștinilor.

Prusa, aflată în nord-vestul Asiei Mici, era cunoscută pentru izvorul său cu ape termale, renumit pentru capacitățile sale de vindecare.

În apropierea izvorului, se afla un templu dedicat zeului roman al medicinii, Asclepios. Tradiția locală cerea ca cei care se vindecau la izvor să aducă ofrande în templu, în semn de mulțumire pentru binefacerea primită.

În acest context, prefectul Bitiniei, Iuliu, a decis să vină la izvor pentru tratament și a ordonat aducerea episcopului Patrichie și a trei preoți în lanțuri. Intenția sa era să demonstreze puterea zeilor păgâni, arătând că aceștia oferă tămăduiri oamenilor.

Sfântul Patrichie, împreună cu cei trei preoți, a rămas ferm în credința creștină, refuzând să renunțe la Hristos și să aducă ofrande zeilor păgâni. Pentru această mărturisire, au suferit chinuri și au fost martirizați.

Comenteaza