A doua zi de Rusalii. Ce este INTERZIS să faci în Lunea Sfântului Duh
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Iun 2022, 11:29
- Religie
- Ascultă știrea

Pe lângă obiceiurile tradiționale, de Rusalii există și o serie de superstiții. Se spune că cine lucrează în aceste zile va fi pedepsit de Iele, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine această importantă sărbătoare a creștinătății.
La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, prăznuim Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Aceasta este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, sărbătoare în care este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. După Duminica de Rusalii, Lunea Sfântului Duh, vine cu o serie de obiceiuri și tradiții, iar oamenii știu și ce nu au voie să facă în această zi.
Iată ce nu trebuie să faci în Lunea Sfântului Duh:
- Este interzis să te cerți fiindcă vei fi luat din Rusalii.
- În ziua a doua de Rusalii, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare frunze de nuc sau de tei sfințite la biserică, pentru a nu fi luați din Rusalii sau pociți de către Ielele neiertătoare.
- De Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac.
- De Rusalii nu e bine să te cerţi, fiindcă vei fi „luat din Rusalii”.
- De Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și te pot pedepsi.
- De Rusalii nu se intră nici în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, deoarece, conform miturilor populare, te poți întâlni cu spiritele rele.
- Cine lucrează de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine această sărbătoare extrem de importantă a creștinătății.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei