A început Postul Crăciunului 2025. Zilele cu dezlegare la peşte/ Rituri de purificare în prima zi de post
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:59
- Religie
- Ascultă știrea
Postul Crăciunului, unul dintre cele două mari posturi din an, a început vineri, 14 noiembrie, și se încheie în data de 24 decembrie.
În fiecare an, postul Crăciunului începe în jurul datei de 15 noiembrie, iar ultima zi de post este duminică, 24 decembrie. Anul acesta, Postul Crăciunului începe pe 14 noiembrie, cu o zi mai repede, pentru că atunci când 14 noiembrie cade într-o zi de miercuri sau vineri, se lăsă sec cu o zi înainte.
În Postul Naşterii Domnului, timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Aşa cum aceştia au postit în vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine să întâmpinăm şi noi naşterea lui Hristos.
Începând cu prima zi a postului, nu se mai fac nunţi și nici petreceri până după Anul Nou.
Durata de 40 de zile a Postului Crăciunului a fost stabilită la Sinodul din Constantinopol din anul 1166 ținut sub președinția Patriarhului Luca Hrisoverghi. Decizia s-a luat din dorința de a se uniformiza cultul Bisericii. Nu toți creștinii posteau la fel de aspru și pe aceeași durată de timp. Unii se nevoiau cu post aspru câte șase săptămâni, pe când alții alegeau un post ușor pe o durată de șapte zile.
Rituri de purificare în prima zi din Postul Crăciunului
În tradiția creștină și în cultura populară românească, începutul Postului Crăciunului este privit ca un moment de curățire, atât fizică, cât și sufletească. Prima zi a postului era considerată un prag simbolic, în care oamenii „se despart” de vechiul ritm și intră într-o perioadă de liniște, cumpătare și pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Printre riturile de purificare care se practicau în prima zi de post sunt:
Curățirea casei și a gospodăriei - În multe zone ale țării, gospodinele făceau o curățenie temeinică înainte de prima zi de post - se mătura casa și pridvorul, se scuturau covoarele și se aprindea tămâie pentru alungarea energiilor „grele”.
Postul „de rupt”, adică trecerea de la alimentele obișnuite la hrană de post - În unele sate, prima zi se ținea mai strict, pentru „ruperea postului de carne”, ca o formă de disciplină și renunțare. Oamenii începeau postul cu mâncare simplă (pâine, legume, compot, ceai) și abținerea totală de la carne, lapte, ouă, alcool.
Rugăciuni pentru iertare și luminare - În familie, în seara de dinainte sau în dimineața primei zile de post, se rosteau rugăciuni speciale pentru liniștea casei, pentru sănătatea familiei, pentru iertarea greșelilor din timpul anului.
Se aprindea o lumânare și se lăsa să ardă „pentru luminarea drumului până la Crăciun”.
Zile cu dezlegare la pește în săptămânile din post
În afară de zilele de sâmbătă și duminică mai sus menționate, credincioșii au parte de dezlegare la pește și în alte zile ale săptămânii, corespunzătoare următoarelor sărbători:
- Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie, vineri;
- Sf. Mare Mc. Ecaterina – 25 noiembrie, miercuri;
- Sf. Cuv Paisie și Cleopa de la Sihăstria – 2 decembrie, miercuri;
- Sf. Mare Mc. Varvara – 4 decembrie, joi;
- Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana – 9 decembrie, marți;
- Sf. Cuv Daniil Sihastrul –18 decembrie, joi.
Ce nu ai voie să mănânci în Postul Crăciunului
Cu toate că este un post de lungă durată, Postul Crăciunului este mai ușor decât Postul Paștelui, deoarece creștinii au parte de mai multe zile cu dezlegare la pește, ulei și vin. În timpul Postului, se consumă doar mâncăruri de post.
Creștinii nu au voie să consume carne, ouă și brânză, iar în zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea trebuie să fie consumată fără ulei și nu se bea vin.











