BOR se opune educaţiei sexuale în şcoli: "Atentat asupra inocenţei copiilor"

BOR se opune educaţiei sexuale în şcoli: "Atentat asupra inocenţei copiilor"
| Foto: realitatea.net

Încadrarea obligatorie a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, consideră Patriarhia, care afirmă că ”identitatea şi viaţa persoanei umane nu se epuizează într-o realitate exclusiv biologică sau socio-culturală”, iar viaţa are şi o dimensiune spirituală.

”Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite ţări au demonstrat că o astfel de abordare a educaţiei copiilor a avut ca urmare începerea vieţii sexuale mai devreme, cu implicaţiile de rigoare, fără vreo îmbunătăţire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educaţia sexuală completă în şcoli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare şi Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizaţie independentă cu peste 25 de ani de experienţă în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educaţie sexuală în şcolile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creşterea ratei sarcinilor la adolescenţă, la reducerea vârstei debutului sexual, precum şi la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă „de îndoctrinare sexuală” decât „de educaţie””, afirmă Patriarhia Română, precizând că  a militat pentru caracterul opţional în şcoli al orelor de educaţie pentru viaţă.

Reacţia instituţie vine ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 45/3 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, deşi Patriarhia Română a susţinut caracterul opţional în şcoli al orelor de educaţie pentru viaţă, iar programele şcolare corelate acestora să fie elaborate potrivit valorilor morale.

Patriarhia aminteşte că, încă din ziua de 13 martie 2020, a transmis adrese cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, către Preşedintele României, Primul-ministru şi Ministrul Educaţiei şi Cercetării, cu argumentele de mai jos.

Patriarhia Română invocă prevederea constituţională conform căreia „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă., concluzia fiind că nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educaţia copiilor, peste acordul şi convingerile părinţilor.

”Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, „educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii” (art. 4); aşadar, finalitatea nu este conectarea minţii elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanităţii”, notează Patriarhia.

De asemenea, subliniază şi că planurile-cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nu prin lege adoptată de Parlamentul României, iar responsabilităţile educaţionale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.

”În unele state ale Uniunii Europene, educaţia sexuală este organizată în cadrul altor discipline şcolare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia). În România, studierea temelor specifice educaţiei pentru viaţă şi sănătate se realizează în cadrul disciplinei şcolare obligatorii Consiliere şi dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învăţământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel naţional, care abordează aspecte privind educaţia pentru viaţă: Educaţie pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul”, explică Patriarhia.

Un alt argument al său este acela că numeroase şi reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educaţia pentru familie.

”Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului. Conştienţi fiind de importanţa educaţiei tinerilor pentru a răspunde provocărilor societăţii actuale, considerăm că identitatea şi viaţa persoanei umane nu se epuizează într-o realitate exclusiv biologică sau socio-culturală. Viaţa are şi o dimensiune spirituală, ignorată în societatea contemporană secularizată, care a pierdut sensul sacru al vieţii umane. Biserica a acordat dintotdeauna o importanţă deosebită creşterii spirituale a omului, care este chemat la viaţă veşnică în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, este relevantă şi valorificarea specificului formativ al educaţiei religioase, care contribuie la cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane, la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate şi la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare”, conchide Patriarhia.

Comenteaza