Calendar Creștin Ortodox 15 aprilie. Sunt prăzuiți Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim

Calendar Creștin Ortodox 15 aprilie. Sunt prăzuiți Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim
| Foto: doxologia.ro

Pe 15 aprilie, în zi de post al Paștelui, credincioșii îi pomenesc pe Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim, care au murit decapitați împreună cu Sfântul Apostol Pavel, în timpul persecuției lui Nero.

Sfinții Aristarh, Pud si Trofim făceau parte din cei Șaptezeci de Apostoli aleși de Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfântul Apostol Aristarh

A fost episcop al Apameei din Siria. Sfântul Apostol Apostol Pavel îl amintește in Epistola către Coloseni precum și în cea către Filimon. Sfântul Aristarh a fost arestat în Efes, împreună cu Gaius, de mulțimea care se ridicase împotriva lui Pavel. Sfântul Apostol Pavel le scrie colosenilor: „Vă îmbrățisează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine” (Coloseni 4: 10). În Epistola către Filimon, Pavel îl numește pe Aristarh împreună-lucrator cu mine, așa cum îi numește și pe Marcu, Dimas și Luca, potrivit creștinortodox.ro.

Sfântul Apostol Pud

Era din Roma. Sfântul Apostol Pavel îl pomenește o dată în Epistola către Timotei ( II Timotei 4: 21). La început, casa lui Pud a fost un liman al celor mai de frunte apostoli, iar mai tarziu ea a devenit un locaș de închinare, numită Biserica Pastorilor.

Sfântul Apostol Trofim

Potrivit Faptelor Apostolilor (Fapte 20:4), era originar din Asia. Acesta l-a însoțit pe Apostol în călătoriile lui. În Epistola a doua către Timotei Sfântul Apostol Pavel afirmă: „Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav“ (II Timotei 4: 20). Sfinții Aristarh, Pud și Trofim au murit prin decapitare, împreuna cu Sfantul Apostol Pavel, în timpul persecuției lui Nero.

Top pe 15 aprilie, facem pomenirea:

- Sfântului mucenic Crescent cel din Mira Lichiei;

 - Sfintelor mucenite Vasilisa și Anastasia;

- Preacuviosului Leonid episcopul Atenei;

- Sfinților mucenici Teodor preotul și Pavsolipic;

Comenteaza