Calendar Ortodox 6 mai. Sfântul și Dreptul Iov este prăzuit de creștini

Calendar Ortodox 6 mai. Sfântul și Dreptul Iov este prăzuit de creștini
| Foto: doxologia.ro

Pe 6 mai, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul și Dreptul Iov. Este și dezlegare la pește.

Sfântul și dreptul Iov a trăit în Avsitida, teritoriu între Arabia și Idumeea. Tatăl său se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorică, nu este o legendă sau un mit. Despre existenta istorică a lui Iov ne certifică Iezechiel care îl amintește pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepți ai Vechiului Testament, alături de Noe și Daniel; Isus, fiul lui Sirah - Iov a ținut fără abatere toate căile dreptății; Iacob - Iov este un model de răbdare pentru cei credincioși.

Sfântul și dreptul Iov a fost un bărbat cinstit, drept și temător de Dumnezeu, și foarte bogat

Când a împlinit 70 de ani, Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite aduse de diavol. Într-o singură zi, Iov și-a pierdut toată averea, și în aceeași zi i-au murit toți fiii și fiicele. După aceea el însusi a căzut în niște boli cumplite, trupul lui prefăcându-se tot într-o rană din cap până în picioare. Dar Iov nu a grăit nimic rău împotriva lui Dumnezeu, ci a îndurat tot chinul cu răbdare până la sfârșit. De amintit sunt și cuvintele lui: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ", potrivit crestinortodox.ro.

După toate cele îndurate, Dumnezeu i-a întors deplin sănătatea, i-a dat bogății mai mari decat avusese inainte, si i-a dăruit alți șapte fii și trei fiice, tot atâtia copii cați îi muriseră. Sfântul și dreptul Iov a trăit înca 170 de ani după această mare încercare, ajungând până la vârsta de 248 de ani. În toți anii vieții lui pe pământ dreptul Iov a adus neîncetat slava lui Dumnezeu.

Sfântul și Dreptul Iov este socotit de toata creștinătatea ca fiind pilda de răbdare în încercările îngăduite de Dumnezeu.

Troparul Sfântului şi Dreptului Iov

Glasul 1

Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Condacul Sfântului şi Dreptului Iov

Glasul 8

Ca nişte pârgă a firii...

Ca un adevărat şi drept, de Dumnezeu cinstitor şi fără prihană, şi sfinţit arătându-te preamărite, sluga lui Dumnezeu cea adevărată, ai luminat lumea cu răbdarea ta, prearăbdătorule şi preaviteazule; pentru aceasta toţi, de Dumnezeu înţelepţite Iov, lăudăm pomenirea ta.

Tot pe 6 mai, facem pomenirea:

Sfintei Sofia cea Nouă, nebuna din Kleisoura - Sfânta Cuvioasă Sofia, care s-a nevoit în Mănăstirea Kleisoura, este prăznuita de Biserica Ortodoxă în ziua de 6 mai. Sophia Saoulidi s-a născut în anul 1883, într-o localitate din Trapezunt, în Pont, Asia Mica. Părinții săi se numeau Amanatiu și Maria.

În anul 1907, ea s-a căsătorit în aceeași localitate, cu Iordan Hortokoridu. După numai șapte ani, însă, în anul 1914, soțul ei a dispărut, fără urmă, ea rămânând singură, cu un copil nou-născut. Nu după multă vreme, pruncul a murit și el. Aceste tragedii au făcut-o pe Sofia să devină din ce în ce mai credincioasă, adâncindu-se într-un sentiment curat de pocăință.

Sfanta Sofia și-a început viața ascetică în Pont, într-un munte îndepărtat de localitatea natală. Pe când se afla în acest loc, în post și rugăciune, sfintei i s-a înfățisat Sfântul Gheorghe.

- Sfinților Cuvioși Mamant, Pahomie și Ilarion;
- Sfântului Mucenic Dimitrion;
- Sfinților Mucenici Danax, Mesir și Terinos;
- Sfântului Mucenic Donat;
- Sfântului Mucenic Varvar.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza