Ce mesaj transmite episcopul Crihălmeanu

Ce mesaj transmite episcopul Crihălmeanu
Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a dat citire vineri pastoralei care va fi împărtăşită în toate bisericile în prima zi de Crăciun.

În mesajul său, PS Crihălmeanu îi îndeamnă pe credincioşi să mediteze la darul vieţii, cel mai mare dar primit.

"Sărbătoarea Naşterii Domnului este, în fiecare an, marea bucurie a darurilor primite de la cei dragi şi oferite celor dragi, în căldura căminului familial, pe versul melodios al colindelor de Crăciun.

Adeseori, în această «lună a cadourilor», ne întrebăm, care este cel mai mare dar şi cui l-am putea oferi? De asemenea, ne întrebăm, care este cel mai mare dar pe care l-am primit şi cine ni l-a oferit?

Fără îndoială, cel mai mare dar primit este Darul Vieţii. Acela care ni l-a oferit este Tatăl Creator, prin harul Spiritului de viaţă Dătător, la venirea pe lume a Fiului Său, Isus Hristos, născut pentru mântuirea noastră.

Cei dintâi cunoscători ai planului mântuirii au fost acele fiinţe create dintru începuturi ca spirite nevăzute, netrupeşti, denumite, în virtutea funcţiunii lor, îngeri. Ei au fost şi cei dintâi vestitori ai darului vieţii. Scriptura ne învaţă despre Arhanghelul Gabriel şi ceilalţi îngeri care au adus oamenilor vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului.

Sfântul Părinte Papa Francisc a decis ca la aniversarea a 50 de ani de la promulgarea a două documente importante pentru viaţa consacrată (Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium şi Decretul Perfectae Caritatis despre reînnoirea vieţii călugăreşti) să dedice un an pastoral vieţii consacrate deoarece «viaţa consacrată este un dar oferit Bisericii, se naşte în Biserică, creşte în Biserică şi este orientată în întregime spre Biserică». De aceea, în acest An al Vieţii Consacrate, Biserica Catolică este invitată să mediteze asupra acestui mare dar oferit ei, să-l reînnoiască, pentru a putea răspunde cât mai bine chemării divine.

Atunci când vorbim despre darul Vieţii Consacrate, adeseori, ne gândim doar la Fiul lui Dumnezeu, «Cel consacrat din veşnicie», şi la Preasfânta Fecioară Maria consacrată prin adumbrirea Spiritului Sfânt, sau la cetele îngereşti şi la mulţimea sfinţilor care se află în bucuria fericirii veşnice, ne mai gândim şi la persoanele consacrate, călugări şi călugăriţe, care urmând lui Hristos au dorit să-şi ofere viaţa laudei şi slujirii lui Dumnezeu. Să nu uităm, însă, că suntem cu toţii consacraţi prin Taina Sfântului Botez, deci, am primit darul Vieţii Consacrate şi suntem rânduiţi cu toţii să-L lăudăm şi să-L slujim pentru a dobândi un loc în veşnica fericire a laudelor îngerilor şi sfinţilor, aduse Tatălui pentru Fiul în bucuria Spiritului Sfânt", a transmis el.

La final, episcopul Crihălmeanu le-a sugerat enoriaşilor să mulţumească pentru toate darurile primite, inclusiv pentru şcolile şi bisericile construite.

"La încheierea acestui an să-i mulţumim Domnului pentru toate darurile primite, pentru preoţii şi diaconii hirotoniţi, pentru familiile întemeiate, pentru copiii şi tinerii în formare, pentru copiii botezaţi, pentru bisericile binecuvântate şi cele care sunt în construcţie, pentru şcolile care s-au deschis, pentru cei dragi conduşi pe ultimul drum. Să-i mulţumim în mod particular pentru darurile primite prin rugăciunile şi apostolatul persoanelor consacrate şi pentru toate mănăstirile şi comunităţile de pe teritoriul Eparhiei noastre, cu acele cuvinte ale Sf. Apostol Pavel: «Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Isus, căci în El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, astfel mărturia lui Hristos s-a întărit prin voi» (cf. 1Cor 1,4-6).

Fie ca această bucurie a reînnoirii consacrării noastre prin Botez să dea un nou elan sfânt trăirii noastre creştine şi mângâiere sufletească de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului pentru a putea cânta cu îngerii colindători: «Mărire întru cele-nalte / Toate stelele să salte! / Salte cerul şi pământul / Şi să laude Cuvântul! / Întru cei de sus mărire / Şi pe pământ păciuire / La toţi oamenii să fie / De acum până-n vecie!...».

Vă doresc Sărbători sfinte şi binecuvântate cu bogate haruri cereşti şi minunate cântări îngereşti!
Întru mulţi ani sfinţi cu bucurie şi cu sănătate!",
şi-a încheiat el mesajul.

Pastorala integrală se poate citi în documentul ataşat.

Comenteaza