Duminica a 4-a după Paști. Calendar ortodox: Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

Duminica a 4-a după Paști. Calendar ortodox: Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

Pe data de 3 mai, în a patra duminică de după Paști, sunt prăznuiți Sf. Cuv. Irodion de la Lainici, Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra.

Sfântul Cuviosul Irodion s-a născut în București, în anul 1821.

Sfântul Irodion a intrat din tinerețe în obștea monahală de la Mănăstirea Cernica, unde a fost tuns în monahism, în anul 1846, de starețul mănăstirii, Sfântul Calinic.

După alegerea Sfântului Calinic în scaunul episcopal al Râmnicului (1850), în jurul anilor 1851-1852, a fost adus și Cuviosul Irodion la Schitul Lainici, de pe Valea Jiului.

Sfântul Calinic l-a hirotonit diacon și ieromonah în 1853, iar la 15 iunie 1854, l-a numit egumen al acestui schit, dându-i rangul de arhimandrit și făcându-l duhovnic al său.

În pofida eforturilor pe care le-a făcut în calitate de stareț Sfântul Irodion, viața monahală din schitul Lainici a fost marcată, între anii 1854-1873, de o instabilitate pe fondul aplicării reformei domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) privind secularizarea averilor mănăstirești.

Cuviosul Irodion a fost nevoit în aceste condiții să se retragă și să revină în stăreție, de patru ori. Cu toate acestea, a reușit să sporească numărul monahilor din Schitul Lainici la peste 30 și să finalizeze lucrările de construire a unei noi biserici în Schitul Locurele, sfințită în 1860.

În anul 1863, Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului, l-a chemat la Craiova, încredințându-i postul de eclesiarh al Catedralei, responsabilitate pe care Cuviosul Irodion a îndeplinit-o timp de doi ani, arată Agerpres.

În 1873, a fost rechemat pentru a cincea oară în fruntea obștii monahale de la Lainici.

Sfântul Cuvios Irodion a trecut la cele veșnice în ziua de 3 mai 1900, fiind înmormântat, după propria dorință, lângă altarul bisericii.

A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 29 octombrie 2010. Începând cu data de 10 aprilie 2009, sfintele sale moaște se află, spre cinstire și închinare, în biserica mare a Mănăstirii Lainici. (sursa: 'Monahismul Ortodox Românesc', vol. II, Ed. Basilica, 2016) 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .