Video Episcopul Vasile Someșanul a fost înmormântat

Episcopul Vasile Someșanul a fost înmormântat
| Foto: captura video

Episcopul Vasile Someșanul a fost înmormântat luni în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Sute de oameni l-au condus, luni, pe ultimul drum pe Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș.

Slujba Prohodului a fost ținută de către un sobor de arhierei, în frunte cu IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care a urmat înhumarea Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane.

Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în Cluj-Napoca în satul Mănăştur, azi cartierul clujean Mănăştur.

În anul 1972 s-a înscris la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu (1972-1976), unde în 1976 a obţinut şi licenţă în Teologie.

În 27 noiembrie 1976 a fost hirotonit preot celib pe seama Parohiei Tureni, Protopopiatul Turda, jud. Cluj, de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Justinian Chira Maramureşanul. La scurtă vreme a fost detaşat (la 1 ianuarie 1977) ca preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cartierul Grigorescu.

În august 1977 a fost numit preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul clujean Mănăştur. Pentru activitatea misionar-pastorală deosebită Arhiepiscopul Teofil Herineanu i-a acordat distincţia bisericească de „iconom” (în anul 1987).

În anul universitar 1990-1991 a fost şi duhovnic-asistent la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Cluj-Napoca (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă). La 25 martie 1995 (de Bună Vestire) a fost tuns în monahism la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia. Ca monah a îndeplinit ascultarea de stareţ la Mănăstirea Nicula, din octombrie 1991 până în februarie 1994, când Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu l-a numit Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului; a fost hirotesit apoi şi în rangul de arhimandrit.

În urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, din vara anului 1998 a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula.

Ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului a desfășurat o bogată activitate social-misionară. Printre cele mai importante proiecte alea Preasfinției Sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009.

În luna septembrie a anului 2014, ierarhul a suferit un accident vascular cerebral.

La finalul anului 2019, ca urmare a aprobării cererii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 17 decembrie 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească.

Comenteaza