Manifest dur al unui clujean: "Biserica nu e casa Domnului, l-aţi alungat/ fiindcă Religia vine mai bine ca putere de stat" VIDEO

Manifest dur al unui clujean:
Profund indignat de modul în care au reacţionat liderii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în urma tragediei din clubul bucureştean Colectiv, un clujean de 21 de ani a creat o piesă de protest la adresa acestora.

Prin versurile melodiei, tânărul critică aspru atitudinea generală arătată de conducătorilor religioşi, dar şi lipsa de toleranţă arătată de reprezentanţii BOR faţă de alte religii.

Autorul melodiei susţine că decizia de a transmite un mesaj dur către BOR a fost luată în urma refuzului iniţial al conducătorilor bisericii de a ţine o slujbă de pomenire a victimelor care şi-au pierdut viaţa în indendiul petrecut în 30 octombrie.

"N-aveam de gând să scriu versuri făcând un beef către cineva anume sau să direcţionez mesaje negative prin melodiile mele şi nici n-am s-o fac vreodată, fiindcă nu e stilul meu. În cazul de faţă însă, când BOR a refuzat să ţină o slujbă în cazul unui dezastru naţional, mi s-a umplut paharul şi n-am putut să mă abţin să nu spun lucrurilor pe nume.

Faptul că au ţinut slujba până la urmă fortaţi de oamenii ce au ieşit în stradă la protest nu demonstrează altceva decât frica, nicidecum dorinţa de-a o face pe bune. Fiindcă, dacă n-am fi ieşit slujba, tot n-ar fi avut loc", este de părere acesta. 

Tânărul precizează că, deşi este o persoană credincioasă, acţiunile întreprinse de-a lungul timpului de liderii BOR l-au convins că viziunea sa asupra bisericii este incompatibilă cu cea a conducătorilor religioşi.

"Părinte, dacă citeşti asta: nu vă urăsc, am fost crescut ortodox şi sunt o persoană religioasă, doar că mi-aţi demonstrat în repetate rânduri prin dogme şi doctrine idioate şi mentalităţi închise că noi nu credem în acelaşi Dumnezeu. Spun asta cu cea mai mare părere de rău", a specificat tânărul.

În final, autorul piesei îi critică pe reprezentanţii BOR pentru că nu s-au oferit să oficieze slujba de pomenire pe gratis şi îl îndeamnă pe patriarhul Daniel să îşi schimbe atitudinea.

"Idee: Dacă tot nu plătiţi taxe şi primiţi bani de la stat, puteaţi să vă oferiţi voi fără să spună nimeni nimic să ţineţi gratis slujbele de înmormântare pentru victimele clubului Colectiv, către ale căror familii îndurerate şi îndoliate le transmit cele mai sincere condoleanţe, în niciun caz să le refuzaţi pentru că nu sunteţi plătiţi!!!

Aminteşte-mi înc-o dată câţi bani primea Iisus de la oamenii pe care-i boteza? Ah, încă ceva: Daniele, arhiepiscop, patriarh, ce-oi fi tu, nu uita că de la cap se-mpute peştele. Fă schimbări, puterea e în mâna ta. Atenţie! Piesa din păcate nu este un pamflet şi nu trebuie tratată ca atare. Schimbări se vor face", a mai afirmat tânărul. 

Comenteaza