Pelerinajul de la Nicula. Programul zilei de miercuri, 14 august 2024

Pelerinajul de la Nicula. Programul zilei de miercuri, 14 august 2024

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi, transilvănenii, are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.

Procesiunea va începe miercuri, 14 august 2024, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care va face parte și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.  

De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.

Miercuri, 14 august

08:00 - Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
09:00 - Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
Predică PS Benedict Bistrițeanul
12:00 - Taina Sfântului Maslu
Plecarea soborului de arhierei din Gherla spre Mănăstirea Nicula
18:00 - Vecernia cu Litie
Slujește IPS Mitropolit Andrei Andreicuț și PS Teofil Roman de Iberia (Spania)
21:30 - Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului
22:00 - Utrenia și Prohodul Maicii Domnului
Înconjurul bisericii cu Icoana
Moliftele Sfântului Vasile cel Mare

Etichete
Comenteaza