Procesiune religioasă de Rusalii, în centrul Clujului

Procesiune religioasă de Rusalii, în centrul Clujului
Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii vor putea participa duminică, 31 mai, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Evenimentul reînvie o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul încojurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

"Procesiunea îşi propune să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși din oraş, la marele praznic al Cincizecimii, când aripa înnoitoare a Duhului Sfânt se revarsă asupra Bisericii şi asupra întregului univers. Această procesiune reprezintă o trăire mai deplină a sentimentului comuniunii şi manifestarea Bisericii în plinătatea ei, în marele pelerinaj spre Împărăţia lui Dumnezeu", susţin organizatorii.

Manifestarea religioasă va începe la ora 17:00 pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde Părintele Mitropolit Andrei va săvârşi slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la cele 38 de parohii din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului.

De la ora 18.00 procesiunea propriu-zisă va porni din faţa Catedralei şi se va deplasa pe traseul Piaţa Avram Iancu - B-dul 21 Decembrie 1918 - Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfântul Mihail") - B-dul Eroilor - Piaţa Avram Iancu, după care întregul sobor va reveni în faţa Catedralei.

Procesiunea va avea în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii, preoţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, ierarhii prezenți şi soborul preoţilor slujitori, elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul traseului se vor face trei opriri şi se vor rosti ectenii speciale.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, Primăria şi Poliţia vor lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului, iar efective de jandarmi vor asigura liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane se va oficia slujba sfinţirii mici a apei şi vor fi rostite rugăciuni pentru natură, iar, în încheiere, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei va rosti un cuvânt de învăţătură.

Comenteaza