Propunere ca ortodocșii și catolicii să sărbătorească Paștele împreună. Mitropolitul Andrei: „Ar fi minunat dacă s-ar reuși acest lucru”

Propunere ca ortodocșii și catolicii să sărbătorească Paștele împreună. Mitropolitul Andrei: „Ar fi minunat dacă s-ar reuși acest lucru”
| Foto: arhiva personala

Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a apreciat, luni, pozitiv propunerea ca românii ortodocși să celebreze Învierea Domnului după același calendar ca și țările din Vest.

IPS Andrei Andreicuț a transmis, luni, tradiționalul mesaj de Sfintele Paşti, de la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca. Întrebat, în timpul întâlnirii cu presa locală, ce părere are despre demersul profesorului universitar Adrian Papahagi, de a solicita Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Păștilor după calendarul gregorian.

Mitropolitul Clujul a răspuns într-o manieră pozitivă propunerii. 

„Trebuie să ne aducem aminte că, în anul 1922, Biserica Ortodoxă Română a trecut pe calendarul gregorian și patru ani s-au sărbătorit Paștile după Pascalia nouă.

Sigur că am dori din tot sufletul să se poată repara calendarul și apreciem demersul profesorului Papahagi. Necazul este că în 1922 demersul corect al Bisericii Ortodoxe a fost judecat așa cum nu trebuie și o minoritate, mai ales din Moldova, s-a despărțit de biserică și sunt acum așa numita Biserică Stilistă.

Ar fi minunat dacă s-ar reuși acest lucru și s-ar trece pe stil nou și cu sărbătorile pascale, pentru că celelalte sărbători cu dată fixă, cum este Crăciunul, le ținem pe stil nou, doar cele legate de Paști le ținem pe stil vechi”, a spus IPS Andrei răzpunzând la o întrebare pentru Cluj24.

Profesorul Adrian Papahagi, împreună cu fostul minsitru de Externe Teodor Baconschi, au propus un demers prin care să ceară Bisericii Ortodoxe Române ca Paștele ortodox să fie sărbătorit odată cu catolicii sau protestanții.

„După Paști, voi iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paștilor pe calendarul gregorian (de care oricum ține seama Crăciunul), astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi), și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice”, a scris Adrian Papahagi pe rețelele de socializare.

Patriarhia Română: "Soluţionarea acestei probleme presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe"

Soluţionarea posibilităţii sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină rămâne una de unitate inter-bisericească, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, citat de Agerpres.

Reacţia oficialului BOR survine exprimării în spaţiul public de către "mai mulţi intelectuali creştini, real şi onest implicaţi în viaţa Bisericii", a unei propuneri legată de discutarea la nivel sinodal "pe marginea problemei sărbătoririi Paştelui la o dată comună în toată lumea creştină".

"Posibilitatea şi dorinţa sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină au raţiuni şi justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, aşa cum este şi firesc, aşa cum a fost şi dorinţa constantă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii creştine primare. Soluţionarea acestei probleme, care NU este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox", a precizat Vasile Bănescu.

El a menţionat că aceste discuţii s-au purtat "frecvent şi intens" de-a lungul timpului, inclusiv de-a lungul secolului trecut.

"Aşa cum se ştie, BOR a adoptat calendarul îndreptat (corectat) de la data de 1 octombrie 1924. Nu toate Bisericile Ortodoxe au făcut-o însă (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă din Macedonia). Ceea ce ridică, desigur, o întrebare: în ce constă concret valoarea fidelităţii faţă de un calendar dovedit ştiinţific ca (actualmente) eronat (rămas în urmă cu 13 zile)? Ceea ce constituie şi cauza majoră a problemei sărbătoririi Paştelui la o dată diferită în lumea creştină apuseană şi răsăriteană", a arătat Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a afirmat că "raţiunea pentru care Bisericile Ortodoxe care au adoptat în mod firesc calendarul corectat au decis totuşi (în 1927) să sărbătorească în continuare (doar) Paştele împreună cu celelalte Biserici refractare la această îndreptare calendaristică a fost şi este încă păstrarea unităţii ortodoxe în jurul celei mai importante sărbători creştine: Învierea Domnului".

"Este vorba despre o foarte veche discuţie, ale cărei rădăcini coboară chiar înainte de secolul IV, când a avut loc primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) şi care implică în mod normal un acord general. Criteriile fixate la Sinodul de la Niceea din anul 325 pentru calcularea datei Paştilor sunt următoarele: 1. Paştele se va serba întotdeauna duminica (ziua Învierii Domnului); 2. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (20 martie); 3. Când 14 Nisan (din calendarul iudaic) sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară cade duminica, Paştele creştin va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştele iudaic, dar nici înaintea acestuia", a mai precizat Vasile Bănescu. 

Comenteaza