Săptămâna Mare. Ce reprezintă fiecare zi și ce sunt Deniile
Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos începe în Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului, în acest an în ziua de 28 aprilie.
Este singura perioadă din întregul an liturgic numită aşa, pentru că ea cuprinde întreaga istorie a umanităţii, de la izgonirea din Rai la izbăvirea din iadul în care Hristos coboară după ce Îşi dă sufletul pe Cruce.
Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârşit nişte lucruri cât se poate de mari: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc.
"Aceste lucruri sunt atât de mari şi au atât de multă însemnătate încât de nu s-ar fi săvârşit, lumea şi neamul omenesc ar fi pierit precum Sodoma şi Gomora sau precum lumea dintru început, cea nimicită prin potop. Lumea dăinuie fiindcă există Sămânţa Sfântă. Sămânţa Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea dăinuie fiindcă se află în lume aleşi şi sfinţi, care se roagă pentru lume. Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleşi". ("Despre tulburările lumii de astăzi", Sfântul Ioan de Kronstadt).
Ce sunt deniile
Caracteristica liturgică a Săptămânii Mari este reprezentată de Denii. Prin felul şi conţinutul lor, deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Cuvântul denie vine de la slavonescul 'vdenie ' şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.
Denia este Utrenia de a doua zi care se săvârşeşte seara, în ajun, miercurea şi vinerea din săptămâna a cincea a Postului Mare, precum şi în toate zilele din Săptămâna Patimilor.
La prima denie, cea din Duminica Floriilor, se va citi Evanghelia cu smochinul blestemat, pentru că nu avea roade întru el. "Să ne silim şi noi a face roadele faptelor bune, ca să nu avem aceeaşi soartă cu smochinul din evanghelie, în ziua cea mare a dării de răspuns", spune părintele Cleopa. ("Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie)
În sfânta şi marea Luni se citeşte Evanghelia de la Matei despre sfârşitul lumii, "ca să fim mereu gata şi în aşteptarea venirii Domnului ca să judece vii şi morţii (Matei 24, 3-35)", spune Părintele Cleopa. La denia de luni seară se va citi Evanghelia despre dajdia Cezarului (Matei 22, 17-22) şi despre făţărnicia fariseilor (Matei 23, 1-39).
Marţi seară, la denie, se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: "Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge" (Ioan 12, 35).
În sfânta şi marea zi de Miercuri se citeşte Evanghelia cu femeia păcătoasă care a uns capul Lui Hristos cu mir de mare preţ. Tot acum Iuda vânzătorul s-a înţeles cu iudeii să-l vândă pe Mântuitorul lumii pe treizeci de arginţi (Matei 26, 6-16). Miercuri seară la denie se citeşte Evanghelia pregătirii Cinei de Taină (Luca 22, 1-39).
La denia din seara zilei de Joia Mare se citesc cele douăsprezece evanghelii despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Hristos. Este o seară de priveghere, de rugăciune şi de simţire, împreună cu Mântuitorul, a înfricoşătoarelor Sale patimi.
În Vinerea Mare, la Vecernie, se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Aer (Sfântul Epitaf), ce are pictat pe el punerea Domnului în mormânt. În seara din Sfânta şi Marea Vineri se cântă slujba prohodului Domnului, apoi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf cu lumânări aprinse în mâini, acum este înmormântat Domnul şi este petrecut de la Golgota la Mormânt.
"La utrenia din Sâmbăta Mare se cântă şederea lui Hristos cu trupul în mormânt şi coborârea Lui cu sufletul la iad, care a zdruncinat temeliile iadului şi a slobozit sufletele chinuite, aflate în aşteptarea lui Hristos. Durerea pentru moartea Mântuitorului se uneşte, deja, cu bucuria triumfătoare a nimicirii iadului de către Hristos şi a pregustării biruinţei asupra morţii. Procesiunea (prohodul) de la sfârşitul utreniei, după slavoslovia mare, închipuie tocmai coborârea biruitoare în iad şi aducerea sufletelor eliberate în împărăţia Cerească, unde Hristos nu a încetat să şadă pe tronul Său, împreună cu Tatăl şi cu Duhul; fapt pentru care, după înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf, acesta este adus la uşile împărăteşti, cu strigarea: 'înţelepciune, drepţi!' şi prohodul se încheie.
